Tatra - paradisul ascuns

M-am convins. Daca anul trecut am simtit in suflet un sentiment fascinant pentru acesti munti, anul acesta stiu si cu mintea, stiu ca este un paradis pentru alpinisti si cataratori .... in fine, pentru mine asta este.

Sfarsit de Octombrie 2008, prognoza meteo shimbatoare, program haotic la lucru ... decidem in ultima clipa, ca mergem. Suntem doar doi, dar nu conteaza, mergem oricum. Dupa 20 de mailuri schimbate cu ceva prieteni care au fost pe acolo cu 2 saptamani in urma, stim deja pe dinafara fiecare fir de iarba, fiecare piatre din vale. Astfel, inarmat cu informatii si poze, pornim la drum sambata dupamasa, pornire programata la 3 totusi, reusim sa o luam la talpasita doar pe la 6:30.
Nu ne grabim, pentru noi asta e o vacanta, nu mai concepem aceste ture ca si ceva unde trebuie sa te rupi sa faci "performanta". Mergem doar pentru noi, pentru a ne relaxa, a ne odihni si a ne limpezii mintea si sufletul de praful gri al orasului.

- Zoli pe poteca deasupra lacului Poprad -

- eu, la urcare in prima zi -

ClujNapoca-SatuMare-Nyiregyhaza-Miskolt-Kosice-Presov-Poprad-StarySmokovec- garaPopradskePleso ajungem pe la 1:30 AM duminica, in gara dorm deja 2 oameni, ne punem si noi la un somn. Dimineata vine, friguroasa si cu cer senin. Este tarziu, pornim in sus doar pe la 10, vine o tanti si ne cere 6 euro (160SK) pentru 1 zi de parcare. Platim.

De la masina se urca pana la lacul(pleso) Poprad la 1500m. Este si un drum asfaltat, dar noi am ales poteca care duce prin padure. De la lac, inca 2-3 minute pe poteca larga marcata cu rosu, trecem peste 2 podulete de lemn si in stanga apare o poteca intre jnepeni care este inchisa cu o bariera si este o tabla ca "Intrarea turistilor strict interzisa". Noi nu stim slovaca asa ca intram pe aici. In Tatra intr-adevar nu e permis parasirea potecilor marcate si camparea, dar daca vad ca esti alpinist (ai corzi etc) atunci te lasa in pace. Poteca este clar vizibila si urca aproximativ 1:30 h pe valea(dolina) Morenei(Zlomiska). Cautam bolovani imensi (marcati cu om de piatra) sub care stim ca sunt amenajate bivuacuri bune. Astfel de "bivuacuri" sunt si langa lacul Inghetat (Ladove) dar noi gasim unul sub turnul care pazeste intrarea in valea Zlomiskova, aici macar e soare aproape toata ziua.

- in fata bivuacului, in spate se vede balaurul cu 3 capete (Tatra, Draci, Sirkan) -

Vremea e perfecta, mancam linistiti. Pe la 1 PM ne gandim ce sa facem azi. Dupa ce exploram un pic valea decidem sa urcam pe turnul care se innalta chiar deasupra bivuacului nostru. Alegem la vedere un "traseu" cam de II/III si ii dam drumul. Pe la 2 intram. Catararea este relaxanta si placerea este maxima. Ajungem pe varf pe la 5:30 dupa 5 lungimi parcurse.

- ruta noastra pe vf. Zlomiscovu -

A fost mai lung decat ne-am gandit. Sus facem poze povestim, dar observam ca se insereaza repede. Coborarea o facem deja pe intuneric, la lumina frontalelor. Coboram pe un valcel abrupt, plin cu zapada inghetata. Decidem sa facem rappel, pentru ca era destul de periculos (nu aveam la noi nici pioleti si nici coltari). Prima lungime este printr-un horn de aproximativ 30m dupa care se mai deschide. Dupa asta mai facem 3 sau 4 rapeluri pana dam de teren mai plat. Nu este luna, si valea este intr-o bezna completa. Noroc cu frontalele bune, reusim dupa jumate de ora sa dam (ca printr-un miracol) de bivuacul nostru.

- lacul Poprad vazut de pe varf -

- noaptea ne invaluie foarte repede -

Promitem sa nu mai repetam experienta asta si sa fim mai precauti. Ne punem la gatit, facem o mancare de fasole buna, tragem doua guri de palinca de prune si-i dam la somn.

- atmosfera din micul si confortabilul nostru bivuac -

Nu este frig, sunt +5 grade. Avem saci buni + o folie, ne asteapta o noapte si un somn bun. Pe la 4 AM ma trezesc ca ceva umbla la pungile de la picoarele mele. Buimac de cap, ma speriu si incep sa urlu sa ma agit. Se trezeste zi Zoli si incepe sa rada de mine. ne culcam inapoi dar iarasi simtim ca ceva este acolo. Incet, ne punem frontalele si vedem o cumatra cum sta la intrare si umbla intr-o punga. Luam pungile, ni le punem la cap sa nu mai aiba acces la ele, si-i dam la somn, linistit ca nu e vre-un spirit sau un dracusor. Dimineata observam ca ne lipseste o paine. Vulpea asta aprape ca a mancat o franzela intreaga. Suntem putin nervosi, dar asta e, ce putem face altceva decat a ne amuza de situatie. Este tarziu cand pornim la catarat, este deja 11AM.

- in drum spre intarea in crasta Vestica a varfului Draci -

Dupa urcusul de aproximativ 1 h pe grohotisul haotic ajungem la baza peretelui SV al varfului Draci. Am venit sa cataram creasta Vestica. Ne echipam si-i dam bice. Dupa 5 ore suntem in varf. Catararea este fantastica. Traseul este nepitonat. Noi l-am facut din 5 lungimi (4 de perete + 1 de creasta) cu o coarda de 60m pe care am intins-o complet in 3 din cele 5 lungimi. Posibilitatile de asigurare sunt bune, am folosit mult nucile si friendurile. E bine sa ai si anouri si bucati de cordelina. Intr-o regrupare am batut si un piton, dar nu era absolut necesar. Granitul este gri, compact si foarte aderent. Orientarea nu-a pus probleme in vreo 2 locuri, dar pana la urma am gasit pasajele corecte si am reusit sa trecem mai departe.

- in prima lungime -

- a doua regrupare -

Este mai mult un perete, decat creasta. In lungimea 3 este o rampa (diedru larg) cazut spre stanga, lung de aproximativ 30m. Dupa aceasta se continua in sus, in perete pe un sistem de diedre pena atingi linia crestei. Aceasta a 4 lungime mi s-a parut cea mai grea, dar poate doar datorita faptului ca este foarte expusa. Pe situl cu topo-uri l-am gasit marcat ca si "J Piller" varianta 1a cu gradul IV, dar eu l-am simtit de 5/5+ sustinut. La fel si prietenii dinaintea noastra au spus acest lucru, asa ca tre avut grija cu aceste gradatii. Ajunsi sus, constatam din nou ca este foarte tarziu asa ca nu mai facem poze ci ne grabim sa gasim intrarea pe linia de rappel (in total am facut 5 rappeluri a cate 30 metrii). Gasim linia, ne uitam in jos, memoram repede. Vine din nou intunericul peste noi, ne punem frontalele si ne relaxam. Stim ca nu e voie sa ne grabim, facem totul ca la carte, incet si sigur. Punctele de rappel nu sunt nici ele amenajate asa ca e bine sa aveti cordelina la voi. Ni nu prea am avut si de aceea am folosit nodul autodesfacator sa ne recuperam de 2 ori cordelina si am last si un piton in urma.

- traseul urmat de noi la urcare(rosu) si la coborare(visiniu) -

Pierduti printre grohotis, ccautam vreo 2 ore bivuacul, dar pana la urma il gasim. Mancam bine si deja ne pare rau ca maine trebuie sa plecam acasa.

Dimineata urmatoare, pe un timp extraordinal, lasam in urma aceste locuri si luam directia Clujului. Tura noastra a fost una relaxata, poate un pic prea relaxata, dar acest lucru a facut sa fie o aventura si o tura de neuitat.

- daca cineva ma mai intreaba de ca fac asta, o sa le arat aceasta poza -

Oricum, pozele cred ca vorbesc de la sine, daca vreti sa vedeti mai multe aici le gasiti.

Alpi - Elvetia 2008

Pentru vara lui 2008 am planuit o tura in muntii Tien Shan pe varful Khan Thengri dar din lipsa de bani (si poate si entuziasm), nu ne iese miscarea. Decidem sa mergem in Alpi, varianta mai accesibila financiar si emotional.

Intr-un fel avem nevoie de un relax de la toate hartogariile si procesele legate de calatoria spre est (Elbrus) de anul trecut. Simpt ca in aceasta tura ne-am reincarcat un pic bateriile si la anul o sa avem fuleul necesar organizarii si implinirii unei ture in muntii Tien Shan sau Pamir.

In cadrul asociatiei batem la toba planul nostru din acest an si se ivesc 10 oameni dornici sa participe. Inchiriem 2 masini si in 2 August o luam la talpasita spre Elvetia. Dupa nenumarate dureri de cap cauzate de constructia autostrazii din Slovenia ajungem intr-un final pe malul Adriaticii la Izola unde petrecem noaptea facand baie si dormind pe plaja. Dimineata o luam din nou la drum, stabatem nordul Italiei si ajungem dupamasa in Randa unde ne cazam la campingul Attermetzen.

Primul obiectiv este varful Alphubel (4206m), un varf mai comod si usor, pe care dorim sa ne aclimatizam. Urcam cu masinile in satucul (catun) Taschalp (aprox. 2200m) de unde pe jos inca vreo 600m diferenta de nivel pana pe un platou mare deasupra cabanei TashHutte(2701m).

- un loc frumos de campare, sub vf. Alphubel -

Peisajul si locul unde punem corturile este superb, pe partea cealalta a vaii se vede Weisshorn, Zinalrothorn si se vede si ceva din varful Matterhorn. Deasupra noastra ascunsa dupa nori troneaza Alphubel. Dimineata cu o pornire mai tarzie (pe la 5:30 AM), trecand peste cateva greturi si ameteli ajungem destul de usor pe varf. Cei 1400m diferenta de nivel trec usor si destul de monoton. Prima data poteca prafuita dupa care un pic de ghetar pana in sa. Din sa urmeaza o creasta un pic expusa ce urca destul de monoton, fiind intrerupta pe la 4000 de metri de o portiune de aproximativ 100m lungime de gheata (firn) la gradu 40-45. Aici e bine sa ai 2-3 suruburi de gheata, dar sunt si ceva stalpi in care poti asigura. Dupa asta intri pe platou unde gasesti si o denivelare mai mica pe care este marcat varful. Poze, ciocolata, ceai, bucuria catorva care acuma se afla prima data pe un varf de peste 4000m, ceata, vant ... cam asta a caracterizat cele 15-20 de minute petrecute acolo. Per total, acest varf nu mi-a dat emotii deosebite, a fost mai mult ca o plimbare, bineinteles cu efortul de rigoare, necesar urcarii pana la 4000m. Este primul patrumiar pe care simp ca l-am facut lejer, comod, fara emotii. Acest sentiment a fost cel mai placut pe acest munte.

- echipa pe vf. Alphubel -

Dupa coborare, consultam putin prognoza pe baza acestuia luam decizia ca ne putem permite sa mai campam inca o noapte la 2800m. Toata dupamasa, dupa o baie in paraul rece, o petrecem facand plaja si gatind. Seara coboram la cabana sa bem o bere. Noaptea trece usor si dimineata coboram comod la masini dupa care jos in Randa din nou. Aici ne dam seama ca am uitat o prelata de cort sus. Nu-mi dau seama cum s-a intamplat, dar s-a intamplat. 2 dintre noi nu stau pe ganduri, pornesc inapoi dupa ea. In cateva ore sunt inapoi in camping, cu prelata cu tot.

Doi dintre colegi decid sa urce pe Dom, restul pornim spre cabana WeisshornHutte (2932m) avand de parcurs 1600m diferenta de nivel. Poteca ne duce la inceput prin padure, unde gasim tufe mari de zmeura, dupa care iese in pajistea alpina si urca prin serpentine pana la cabana. De la cabana peisajul este minunat. Deasupra noastra Weisshorn (care pare foarte aproape) si Zinalrothorn se innalta semet prezentand pereti impresionanti. Peste vale, lantul de munti Michabel cu aproape toate varfurile vizibile (Dom, Taschhorn, Alphubel, Rimpfischhorn, etc.) , grupul Monte Rosa, Lyskamm, Castor si Polux, Breithorn.

Cabana este destinatia finala pentru catva dintre noi, restul avem in plan urcarea pe varful Weisshorn (4506m) pe creasta estica (AD, creasta cu catarare pena in gradul III- si zapada/firn pana la 45 grade, chiar inainte de varf). Avand deja experienta Matterhornului stim ca trebuie sa pornim devreme, sa ne miscam rapid, sa avem grija la roca friabila si sa fim cu ochii pe vreme. Dupamasa trece si noi ne culcam devreme incarcati de tensiune. Stim ca la 2AM se da trezirea generala si la 2:45 se porneste pe varf.

Dimineata in loc de trezire generala se anunta ca afara este viscol. Parca bucurosi intr-un fel ne culcam inapoi si-i dam la somn. Pe la 8 dimineata cand ne trezim afara straluceste soarele si vremea este buna. Tristetea, ca nu am pornit pe varf, ne-o consolam cu faptul ca nici ghizii nu au pornit. Pe la 10, dupa un mic dejun grasut decidem sa urcam in sus o vreme, macar portiunile pe care o sa trebuiasca sa le parcurgem pe intuneric. Parsurgem ghetarul si ajungem la intrarea in creasta care conduce pana sus pe creasta principala. Eu decid sa ma intorc si sa ma odihnesc, colegii parca atrasi de o forta invizibila decid sa urce pana sus, pana la FrustuchPlatz, un platou mic in jur de 4000m chiar la intrarea in creasta principala. Pe drumul de intoarcere petrec timpul cu meditare si fotografierea florilor de munte pe care le intalnesc in cale. E absolut fantastic cum natura i-si face simtita prezenta chiar si aici in aceste locuri desertice ... trebuie doar sa deschizi ochii si a o vezi.

- floare de colt (edelweiss), regina muntilor -

- nu stiu numele florii dar era superba -

Dupa parcurgerea ghetarului, stau pe morena si incerc sa absorb caldura soarelui si energie ... stiu ca o sa am nevoie de asta maine.

Dimineata urmatoare se da trezirea din nou la 2AM. Vremea este buna, cerul instelat si prognoza pe inteaga zi este perfecta. Nu e timp de pierdut ... sarim din pat, coboram in sala de mese unde mancam ceva pe apucate. Ne echipam si pornim. Nu-mi dau seama de ce, dar iarasi pornim ultimii ... in fine, ne miscam bine in sus si la intrarea in creasta deja suntem in fata catorva echipe.

- intrarea in creasta (aprox. 3500m), de aici totul devine technic si periculos -

Ajungem bine la FrustuchPlatz, suntem ok fizic si psihic si suntem in grafic cu timpul. Nu zabovim mult, mancam un baton de ciocolata si bem ceva ceai, dupa care pornim pe creasta principala. Dupa un timp observam ca suntem singurii din grupul nostru care mai continua, restul fac cale intoarsa din acest punct de la 4000m. Unii pentru ca nu le place catararea pe acest frig de -1/-2 grade, restul pentru ca pur si simplu nu simp in suflet chemarea varfului. Pot sa-i inteleg si pe unii si pe altii fiindca sunt momente cand si eu simp aceasta descumpatare, totusi ma bucur ca sunt in coarda cu 2 oameni care vor sa mearga mai departe.

Creasta urca in nivel doar aproximativ 150m si este lunga de poate 1km. Este cea mai expusa creasta pe care am parcurs-o vreodata, totusi nu e periculoasa (in afara catorva portiuni) fiind foarte compacta si posibilitati de asigurare foarte bune. In afara celor 4 sau 5 turnuri (geandarm) care trebuiesc urcate mai prezinta si cateva portiuni foarte inguste (late de aprox 20cm si lungi de 10-15 m). Aceste portiuni sunt cele mai periculoase, pentru ca le treci ca si un acrobat pe sarma si nu ai unde sa pui asigurare. Pe tot parcursul crestei in partea dreapta este peretele nordic (aproximativ 60-70 grade de firn si gheata cu un drop de aproximativ 1500m pana la ghetar) iar pe partea stanga este peretele sudic (roca de aproximativ 55-60 grade si un drop similar da pana la 1500m). Acesta expunere combinata cu portiunile de creasta subtiri unde prectic poti sa pasesi doar un picior in fata celuilalt, i-mi dadea o senzatie ciudata in stomac ... parca nici nu puteam sa respir in aceste portiuni. Trebuia sa fi foarte concentrat sa nu faci nici o miscare gresita.

- pe creasta proincipala, dupa ce intram pe zapada -

Dupa parcurgerea crestei urmeaza inca aproximativ 350m diferenta de nivel de o creasta de zapada, creasta lunga si la fel de expusa. O alunecare aici ar fi probabil fatal si autofranarea practic imposibila din cauza inclinarii. Decidem sa continuam legati in coarda, in ciuda faptului ca in asemenea situatii este cand e mai bine sa nu se lege oamenii intre ei. Faptul ca suntem legati ne da un sentiment de siguranta si ma gandesc ca tot timpul unul dintre noi avea pioletul infipt adanc in zapada, ceea ce putea fi salvator in cazul unei caderi. Parcurgerea acestei creste ne ia mult timp si este foarte obositoare.

Intalnim catva care se intorc deja (aveau avans de aproximativ 1 ora) dar erau oameni cu ghizi, care, ma-m covins acum, sunt niste masinarii inumane. Un francez era practic tarat in jos de pa varf, halucinind si neputund face doi pasi. La caban am aflat ca dupa ce au ajuns la cabana, un elicopter a trebuit sa evacueze francezul pentru ca era intr-o stare critica de epuizare totala. Nu pot sa nu-i admir pe acesti ghizi care sunt foarte puternici si rapizi, si care se pot misca pe un asemenea munte in atata siguranta, carand si tractand efectiv dupa ei un turist ... de multe ori fiind nevoiut sa-i aduca jos total epuizati. Totusi, nu inteleg de ce trebuie sa forteze asa de mult. Ce rost mai are pentru acesti oameni care ating varful epuizati fizic si psihic, ce rost mai are, ce placere mai are tura in sine. Doar faptul ca pot spune ca au stat pentru cateva minute pe varf.

Sa ma reintorc la ale mele, inainte de varf urmeaza o portiune inghetata de aproximatix 15m unde am folosit si un surub de gheata, dupa care urmeza o catarare de aplroximativ 30-40m printre blocuri pana pe varf.

- pe Weisshorn (lay back, relax, take it easy) -

Varful este marcat cu o cruce de 2m si este foarte destul de mare sa incapa aproximativ 5-6 oameni pe el. Panorame este unica, se vede Grand Paradiso, Mont Blanc si grupul Aquile si normal, toti muntii din regiunea Valis.

- panorama de pe varf (spre sud) -

Sentimentele simtite aici au fost confuze. Am simtit bucuria atingerii varfului, am simtit unicitatea momentului, am simtit panorama, mi-am simtit camarazii, am simtit mandrie si implinire dar principalul si dominantul sentiment a fost unul de ingrijorare. Vremea era frumoasa, eram in grafic cu timpul, totsi i-mi era un pic frica de drumul de intoarcere. Nu doream sa mai trec o-data prin toate acele pericole ... dar alta cale in jos nu era.

- coama dragonului -

Asta e foarte important in asemenea locuri, sa stii can sa te intorci, pentru ca a ajunge pe varf este "usor", uitandu-te tot in fata si tragand inainte ... totusi trebuie gandit dincolo de varf, pentru ca tura se sfarseste in momentul cand ajungi inapoi la cabana. In cazul in care nu esti foarte pregatit te poate cuprinde o panica paralizanta pe un asemenea varf unde esti izolat de difultatile oricarei variante de coborare.

- tot ce-mi vine in minte este "Walking in the air" de Nightwish -

Intoarcerea la cabana ne-a dat unele emotii, mai ales pentru ca s-a inmuiat un pic zapada si se lipea de coltarii nostrii asa incat a trebuit sa fim foarte atenti si foarte inceti (trebuind sa ne curatam coltarii aproape la fiecare pas). In total tura a durat in jur de13 ore. Am pornit de la cabana la 4:15, am ajuns pe varf in jurul orei 11:00 si am ajuns inapoi la cabana in jurul orei 17:00. Doi prieteni ne-au asteptau la cabana ceilalti coborasera deja. Dupa ce am mancat un pic, decidem sa coboram si noi astfel pe la 18:00 pornim in jos spre camping. 1600m diferenta de nivel mai jos, pe la ora 22:00 ajungem in camping unde ne intampina ceilalti prienetni. Aici aflam ca cei doi care urcasera spre Dom, au resuit sa urce pe verf asa ca ii felicitam cu mare bucurie. A fost o zi lunga, care a inceput la 2:00 si s-a terminat la 22:00 dupa 1600m diferenta de nivel urcati pe un traseu technic si 3200m coborati. Dupa un dus lung si cateva guri de vin ii dau la somn, un somn bine meritat si fericit.

Toata ziua urmatoare am petrecut-o odihnindu-ne si facand o mare plimbare prin Zermat pentru a cumpara cateva cadouri si a vedea festivalul de folclor organizat in acel weekend.

Urmatoarea zi, luni, am pornit spre PizBadile. Pentru mine PizBadile era favoritul acestei ture, planuiam creasta nordica si traseul Cassin. Pe drum ne-a ploat, corturile le-am tras pe ploaie in campingul din Bondo, toata seara a ploat, dimineata ploau, toata ziua a ploat si prognoza (din mai multe surse) arata ploaie pentru inca 4-5 zile.

- ploaie si ceata care ne-a primit la PizBadile -

Cel mai devreme puteam catara peste 7 zile, si nu aveam atata timp de asteptat. Ne-am intrunit pentru a decide ce sa fie. O masina a hotarat sa porneasca spre casa cu o escala mai lunga in Izola pe marea adriaticii, cealalta masina a decis sa mearga in Dolomiti.

- Dolomitii, o foarte mica parte din ei -

Noi eram masina care a pornit spre casa. Ajunsi pe autostrazile din nordul Italiei vremea s-a inbunatatit simtitor si ne-a apucat parerea de rau ca nu ne-am dus si noi in Dolomiti. Decidem sa mergem spre dolomiti si noi, ne sincronizam cu ceilalti sa ne intalnim in locul cutare si cutare. Spre mirarea noastra (fiindca am calatorit pe autostrada) ajungem cu mult inainte celorlati la locul stabilit si decidem sa mergem mai departe pana gasim un loc unde putem petrece noaptea.

Locurile prin care am trecut au fost superbe, inimaginabile statiuni de munte prin Dolomiti, la fel ca in povesti. Este o alta lume asta, aici se vede diferenta, parca am fi de pe planete diferite. Dar asta e, cascam gura si mergem mai departe. Totusi nu reusec sa nu ma gandesc la o comparatie dintre o statiune de la noi din tara (sa zicem Borsa din muntii Rodnei) si o statiune de aici (de exemplu Canazei). Nici nu pot fi comparate, oamenii urmaresc acelasi tel in ambele locuri (profitul) dar modalitatea este total diferita. Asta e.

- posibilitati de "campare" -

Gasim un loc bun de petrecut noaptea, si peste cateva ore vin si ceilalti asa ca suntem din nou in formatie completa. Ziua urmatoare este ploioasa. Ajungem in Cortina d'Ampezzo unde vizitam orasul pe ploaie. Ne tot gandim ce sa facem cum sa facem, dar faptul ca prognoza meteo arata si pentru aceasta zone vreme ploioasa timp de cateva zile ne duce spre decizia finala de a pornii spre casa, astfel ca dupamasa ne prinde deja in Izola la baie.

Ziua urmatoare, joi, cu o escala la Budapesta, o petrecem pe drum. In dimineata zilei de vineri, pe la ora 4:00 i-mi pun capul pe perna de la mine de acasa din Cluj. A fost o tura, poate un pic pre lunga, cu succese si cu tristeti (cauzate de vreme) dar a fost bine ... am fost in munti, am vazut locuri noi, si am mai invatat ceve, si asta e tot ce conteaza.

Mai multe poze poti vedea aici.

Catarare de vara pe Bucura II, Retezat

Weekendul trecut am fost in Retezat. A fost un ultim antrenament (sa zicem asa) inainte de tura noastra din Alpi pentru 2008. Tipic cum suntem obisnuiti deja, vineri dupa servici ne urcam pe cai si-i dam bice spre Carnic. Vreme trece vreme vine si iata-ne noaptea pe la 1 prin padure ca si niste licurici pe cararea ce conduce spre cabana Gentiana. Nu ma mir ca a mei nu ma inteleg, ca in momente ca astea nici eu nu ma inteleg pe mine insumi. In fine, sper ca dimineata sa-mi aduca iluminarea. Ajungem la cabana noaptea la 2, dar e multa lume. Loc am fi avut, dar inauntru este miros de munte si innabuseala, asa ca decidem sa dormim afara. Gasim un loc ferit de umezeala sub ceva brazi si punem de un somn.
a

- locul unde am dormit -

a
Dimineata ne trezim tarziu, mancam incet, nu ne grabim. Bem un ceai, sortam echipamentul, facem rucsacii si pornim spre Bucura II abia pe la 11. Cabanieru ne spune ca ar trebui sa fim deja acolo ... si are dreptate ... da ne-am cam saturat de atatia ani de atata alergare. Mergem domol, radem si povestim. Facem poze, ne oprim la lacul Pietrele, stam in iarba si lenevim la soare ... parca nepasatori cu planurile pe accea zi.
a

- Bucura II vazut de la Bordul Tomi (valea Pietrele) -

a
Ajungem intr-un final sub peretele Bucura II unde fiecare i-si alege traseul. Eu cu Zoli optam pentru Furcile(3B), un traseu pe care nu l-am urcat inca, un treseu din care ne atrage marele diedru de aproape 2 lungimi de coarda din partea superioara. Gasim cu greu intrarea, placuta de marcaj (dupa reamenajarile facute de Mec) fiind un pic greu de gasit. In fine, gasim placuta si primele pitoane si dupa ce ne echipam pornim in sus. Arata destul de usor asa ca decidem sa pornim in bocanci si sa ne luam espadrilele mai sus undeva daca e cazul. Trecem de primul pasaj, un horn de aproximativ 4-5 metri dupa care urmeaza ca si un fel de valcel cu pietre instabile. Pe ultimele 20 metri nu mai gasesc pitoane, si dupa ce se termina coarda bat 2 pitoane si il asigur in sus si pe Zoli. Merge el mai departe pana unde incepe diedrul mare care se vede si din poteca. Aici ne luam espadrilele si incepe practic partea mai interesanta a traseului. Pornirea este mai nasoala un pic, fiind prize mari, dar orientate in jos si exterior. In diedru mergem pe peretele stang putin deasupra ierburilor si astfel totul este minunat, fiind o catarare frumoasa, pe prize mici dar definite. Ultima portiune, iesirea din horn, este interesanta si un pic infricosatoare. Este un horn mare si urat, de care nu te poti folosii si practic treci pe langa el, pe un perete cu prize putine dintre care 80% se misca, cu ultima asigurare cu mult sub tine. In fine, poate am fost numa eu un pic incrispat. Ajungem in creasta dupa care coboram pe un valcel mare din stanga inapoi spre baza traseelor. Ajunsi jos ne punem sa mancam un pic, este deja ora 5. Nu prea avem chef sa mai cataram, dar Zoli ocheste o fisura frumoasa ce duce spre regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Fisura este la aproximativ 50 metri in stanga intrarii in traseu. Ma intreaba daca nu am chef sa urc pe acolo, astfel ne decidem sa incercam. Urc in sus pe fisura aproximativ 10 metri dupa care un traverseu orizontal stanga de aprox 2 metri si un pasaj in sus de 2-3 metrii ma scoate pe o platforma inierbata. In continuare este o fisura larga si putin surplombata de aproximativ 6 metri. Incerc, ma duc pana aproape de capat dar ma blochez (nu gasesc iesirea), ma dau inapoi. Mai stau un pic, bar un piton la baza fisurii si incerc din nou, dar ma blochez tot acolo si ma reintorc. Decid sa ocolesc prin dreapta aceasta portiune pe ceva brane de iarba, dar ceva din mine ma face sa ma reintorc si sa incerc din nou. Ma urc a treia oara dar ma blochez in acelasi loc. Reusesc sa bag un umar in fisura si sa ma blochez cumva astfel sa am o mana libera cu care sa caut prize. Gasesc ascunsa - aproape la limita posibilitatilor de intindere (am 1.80m innaltime) - o priza foarte buna (pe care noi o numim Mikulas - adica buzunarul lui Mos Craciun) din care reusesc sa ies din pasaj. Simpt o bucurie enorma ca am reusit sa ies pe aici si ca nu a trebuit sa ocolesc. Ma trece un sentiment de reusita. In continuare urmeaza un horn frumos de aproximativ 7-8 metri in care gasesc 2 pitioane foarte vechi. Dupa horn urmeaza o portiune de catarare pe o placa cu prize bune dupa care ating linia crestei si dau exact de regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Acesta lungime de coarda are aproximativ 45 m si se caracterizeaza prin faptul ca este compacta cu prize bine definite. Nu cred sa aiba mai mult de gradul 5/5+. Am folosit 4 nuci de dimensiuni mijlocii, un anou si un piton scurt. Ajunge si Zoli sus dupa care urmam linia lui "25 Octombrie". La parcurgerea celei de-a 4 lungimi a traseului, portiunea cu placa expusa, cea mai grea din traseu, simpt in fiecare por al corpului bucuria si frumusetea catararii alpine. Partener adecvat, prize adecvate, peisaj adecvat, temperatura adecvata ... este perfect. Ajungem sus pe varf pe la ora 8 seara, dar ziua este lunga asa ca suntem relaxati.
a

- la sfarsitul primei zi - doi priteni fericiti -

a
Ajunsi inapoi la cabana, decid din nou sa dorm afara (Zoli decide sa doarma inauntru), o decizie inteleapta pentru ca eu am reusit sa dorm (aer, liniste - adica tot de ce Zoli nu a avut parte).
Ma trezesc duminica dimineata pe la 7 si deja incep sa intru in priza. Este ziua cea mare in care ar trebui sa repetam traseul Frontal (4A/5+/7lc) din peretele Bucura II, un treseu deschis in 2005, si care nu are nici o asigurare pusa. Ma rog doar ca si Zoli sa fie in toane si sa aiba chef de el. Adevarul e ca si eu sunt un pic amortit si apatic. Dupa un mic dejun bun si cateva ceaiuri decidem sa incercam. Ajungem sus sub perete si pornim in traseu destul de tarziu, pe la ora 11:30. Prima lungime corespunde total descrierii si este destul de usor de identificat. A doua lugime deja ne da probleme de orientare fiindca pe schita apar 2 diedre langa care ar trebui sa trecem prin dreapta, dar pe care nu le vedem (nu le putem identifica).

a- in a doua lungime din Tr. Frontal -

a
Dupa cateva tatonari, decidem sa mergem in oblic stanga in sus, peste ceva placi foarte frumoase care sunt destul de greu de protejat nefiind fisuri in ele ci doar forme de scurgeri de apa. Aici am simtit cei mai grei pasi din treseu, care mi s-au parut nu de 5+ ci mai degraba de 6, dar probabil lipsa mea mare de experienta si faptul ca era ceva nou pentru mine ma facut sa apreciez astfel. Dupa ce se termina placile ma uit in sus si vad hronul descris la a 3-a lungime si ma orintez catre el. Reguparea o facem in horn deasupra marelui tanc. O regrupare comoda (fiindca te puteai sprijunii cu spatele pe marele tanc) dar foarte "psihedelica", si expusa, si rece si ... asta e, tacem, filam si mergem mai departe. Hornul nu este foarte greu, dar este urat fiind plin de zgura uscata si pe alocuri surplombata si in plus totul se misca. Pare si se simpte infricosator, nu as vreu sa cad aici ... Iesirea din horn este frumoasa pe roca compacta si aderenta.

a
- dupa iesirea din horn -

a
Urmatoarea lungimie este usoara fiind practic de gradul II sau III. Lungimea a 5-a incepe la baza unui diedru foarte bine definit de aproximativ 15 metri. Este o catarare frumoasa unde se pot folosii foarte bine anourile pe peretele din partea dreapta.

a
- diedrul din lungimea 5 -

a
Dupa iesire ma orientez (dupa ghid) spre dreapta unde regrupez de un tanc mare. Aici ne blocam, nu stim pe unde continua traseul. Nu reusim sa ghicim pe baza descrierilor pe unde merge traseul, asa ca decidem sa continuam de capul nostru.

a- pierduti ... un pic -

a
Dupa o brana de iarba ajungem la baza unui perete de aproximativ 15-20 metri pe care il abordam direct peste o surplomba care ne scoate in creasta. Acest traseu mi-a lasat un fel de gust dulce-acrisor. Are portiuni frumoase, dar si portiuni urate (friabile, periculoase). Cu toate ca nu are asigurari puse, posibilitatile de asigurare sun bune si fiecare punct de regrupare din descriere este bine gandit si confortabil. Pentru oamenii cu mai putina experienta (cum am fost si noi) as recomanda sa duca si cateva pitoane pentru ca pot crea sprijinul psihologic necesar parcurgerii traseului. Daca nu am fi avut pitoane probabil ne-am fi intors din perete si nu l-am fi parcurs.

a- dupa traseu -

a
Odata ajunsi in creasta ne intalnim cu doi colegi (care ne asteptara se ne faca cateva fotografii in portiunile finale ale traseului) si impreuna porniram spre Gentiana. Aici un scurt popas: mancat, baut ceai, facut bagaje ... dupa care ii dam bataie in jos spre masini. Ajungem undeva seara pe la 10 la masini, si luni la 3 dimineata suntem deja in Cluj.
Mai apuc sa dorm un pic inainte de a merge la servici, ma scol buimac de cap, ametit si super obosit ... dar a meritat pe deplin.
Cateva poze din aceasta tura poti vedea aici.

OeAV - asigurare pentru Alpi si nu numai

Nu ne iese miscarea cu KhanThengri (o lasam pe anul viitor, sper cu mai mult succes).
Ca si varianta mai ieftina am decis sa mergem in Elvetia pentru realiza unele vise mai vechi.
Posibilitatile la care ne-am gandit:
- Albhubel (aclimatizare)
- Taschhorn (daca mai am timp cat echipa se aclimatizeaza)
- Weisshorn (obiectiv principal)
- PizBadile Nordkante (relax si aclimatizare cu granitul)
- PizBadile traseul Cassin (obiectiv principal)
- PizCengalo creasta NW (daca mai intra in timp si puteri)


Ce legatura are asta cu titlul? Pai are legatura, pentru ca e bine sa fi asigurat cand mergi pe munte. Nu de alta, dar in cazul in care trebuie sa te scoata cu elicopterul dintr-un traseu, chestia asta costa o groaza de bani.

Ne-am pus capul la bataie si ne-am gandit ce asigurare sa facem. Unicul lucru viabil care ne palpaia prin minte a fost asigurarea oferita de OeAV. Am apelat la cunoscatori sa vad daca exista vre-un club in Romania sau cineva prin care sa devin membru OAV deci automat asigurat, dar nu am gasit nimic ... asa ca am apelat la Google :) si am cautat un pic. Poate trebuia sa fac asta de la inceput :) ... dar am fost un pic cam lenes.

Am gasit cum pot sa ma inscriu dar pentru cei care nu stiu ce este acest OeAV o sa fac un scurt rezumat intai, poate le vine de folos candva. OeAV este un club din Austria, pe numele lui Oesterreichischer Alpenverein. Membru la acest club poate devenii oricine (din orice tara) daca are platita cotizatia la zi. Prin acest club, membrii beneficiaza de mai multe chestii:
1. reduceri la toate cabanele de munte adminisatrate de club (in jur de 700 de cabane)
2. asigurare in cazul unei salvari de pe munte (de exemplu daca ai probleme pe un traseu si tre sa te scoata de acolo cu elicopterul, acest club plateste banii facturati de "Salvamont"- ul care te-a salvat)
3. etc etc (gasiti mai multe detalii pe situl lor)

Pe mine ma intereseaza cel mai mult acesta asigurare (punctul 2), care teoretic este valabila oriunde in lume. Singurul caz concret pe care il stiu este acela cand cativa prieteni au fost ridicati cu elicopterul de pe Monte Rosa si transportati in Italia si OeAV a platit facturile, de fapt ei au prezentat cartea de membru si asigurare si facturile au fost trimise direct la OeAV.

In Franta salvarea cu elicopterul este platita de stat (deci gratis) fiindca e facuta de armata (asta stiu eu). In Austria/Elvetia/ Italia salvarea cu elicopterul este facturat catre cel salvat si costa mai multe mii de euro. Deci e bine sa ai un fel de asigurare :) + in Austria aproape toate cabanele sunt administrate de OeAV si ai reducere de 50% + si la alte cabane se ofera reducere la membrii OeAV (de exemplu in Elvetia reducere de aprox 20%)

Ca sa devii membru:

1. varianta prin OeAV Austria:
Portalul clubului OeAV aici
Info despre membership (in germana si engleza) aici
Formular de aplicare online pentru a devenii membru:
a) pentru membru standard
b) intre 19-25 ani sau student (max.27 ani) categoria junior
Nota:
Din RO se poate plati doar prin ordin de plata.

2. varianta prin OeAV Anglia
Reprezentanta clubului OeAV in Anglia la portal
Info despre membership aici
Formular de aplicare online aici
Nota:
Nu am calculat dar se poate sa fie un pic mai scump (36 de lire in loc de 48 euro) dar se poate platii prin card.

Cam aste e ce am reusit sa aflu. Sper sa ajute pe cine mai pleaca prin afara si se gandeste la asigurare. In orice caz dupa cum am discutat si cu ceva amici din Ungaria, mi-au zis ca nu are rost sa-ti bati capul cu alte asigurari pentru ca prin OeAV iesi cel mai ieftin si mai bine.

De Pasti in Retezat

Sunt obosit inca de la aceasta tura, dar este o oboseala frumoasa. Am avut 2 iesiti in Retezat in acesta primavara, ultima a fost de Pasti. I-mi place Retezatul pentru ca e usor accesibil si ofera foarte multe posibilitati. Sunt nenumarate trasee de stanca si nenumarate culoare.

In aceasta tura planul nostru a fost sa facem doua ture, una e creasta care incepe in Poarta Bucurei si se termina pe varful Judele iar cealalta e culoarul de zapada din partea dreapta a peretelui Bucura II.

Miercuri vorbesc cu Zoli sa decidem daca mergem sau nu .... vremea e nefavorabila, prognoza meteo e nasoala, Csaba Bartok cabanierul de la Gentiana spune ca zapada nu e buna si ca e cald ... totusi, decidem sa mergem, macar petrecem 2 zile la munte .... mergem si mai vedem noi acolo.

Sambata dimineata pornim din Cluj, dupamasa la 6 suntem deja la refugiul Bucura. Ne-a batut un pic ploaia, mai sus pe munte a nins si a viscolit ocazional, a fost si un pic de soare ... iar zapada a fost moale si uda, infundandu-ne pana la genunchi. A fost un efort destul de mare sa ne caram rucsacii si pe noi insine prin aceasta zapada pana la refugiu.

La refugiu suntem singuri, ne extindem print tot refugiul, mancam, glumin, radem .... e bine sa fii pe munte intre prieteni.
a

Vine seara, ne punem sa dormim, suntem cu totii obositi, decidem sa nu punem ceasul sa sune. Cristi se trezeste pe la 6 iese afara, zapada are crusta care cedeaza sub greutatea corpului, este cald (+ 1 grad Celsius). Suntem obositi si blegi, ne culcam inapoi si ne sculam abia pe la 8. Facem ceai, mancam, suntem veseli. Ne gandim la planul de azi (creasta Poarta Bucurei) si speram ca vremea sa fie cu noi. Pornim destul de tarziu spre creasta, abia pe la 9. Zapada este teribila, crusta se rupa sub noi si intram pana la genunchi. Suntem 3, facem urme cu schimbul. Faci cativa pasi comozi si constanti, si la urmatorul brusc intri peste genunchi. Incerci sa iesi, dar intra celalat picior pana la fund. Injuri. Obosesti. Cu toate aste intr-o ora jumate ajungem la intrarea in creasta. Traseul incepe cu 20 de metri de aproximativ gradul 4/5. Suntem imbracati, avem bocanci de iarna, este gheata si zapada in crapaturi si in prize, nu sunt asigurari ... este destul de misto. Trecem acesta portiune, dupa care urmeaza o creasta mai lejera dar foarte expusa care duce pe Judele Mic. La sfarsitul crestei, ai de coborat vreo 10 metri, pe o fata de stanca (aproximativ gardul 3/4) dar poti sa faci si rapel. Urmeaza o sa lunga cu cateva portiuni stancoase si cateva portiuni inzapezite. Nu e greu, dar este extraordinar de frumos. Dupa cateva ore ajungem la capatul traseului in varful Judele. Mancam ciocolata de varf, facem cateva poze, radem, suntem bucursi. La intoarcere spre refugiu vedem capre negre, ne oprin si la admiram indelung. Vremea se strica, incepe sa ninga si sa viscoleasca, se lasa un fel de ceata, e nasol rau ... dar nu ne prea pasa.
a

Seara din nou maicare si glume. Dimineata din nou lene si pornire tarzie. Dimineata pornim spre casa. In drum ne oprin sub peretele nordic al varfului Bucura II. Incercam sa intram in culoarul de zapada din partea dreapta. Ca sa ajungem la intrarea in culoar, trebuia sa mergem de la poteca vreo cateva sute de metri ... fapt ce ne ia vreo ora afundandune pana la brau in zapada moale. Stim ca pa acesta zapada nu avem ce cauta in culoar, nici nu stiu de ce mai mergem spre intrare, dar mergem .... probabil obisnuinta. Apropiindune de culoar zapada incepe sa-si scimbe consistenta si incepe sa fie mai tare ... si mai tare ... si mai tare ... si noi incepem sa zambim cu gura pana la urechi. Ne punem coltarii si intram in culoar. Miracol, zapada este tare si in multe locuri este gheata. Sunt cateva saritori, dar stanca este acoperita cu un strat de gheata. Este superb. Inclinatia este de aproximativ 60 grade constant. Este o minunatie, nu ne mai saturam. Mergem legati in coarda, fara a regrupa, pe alocuri pun asigurari pentru siguranta ... dar stiu ca Zoli nu o cada, si el stie ca nici eu nu o sa cad ... asta e cel mai minunat lucru, cand ajungi la o astfel de stare de incredere cu un partener si un prieten. Pentru asigurare sunt posibilitati multiple pentru nuci si frienduri in stanca de pe marginea culoarului, iar intr-un loc am putut folosii si un surub de gheata.
a

Ajunsi sus pe Bucura II, ne tragem cateva poze si ne imbratisam. Suntem fericiti, cu tot ca vremea nu a fost favorabila si zapada a fost un dezastru, am reusit sa ne indeplinim planurile.
Pornim spre saua Bucura din nou, dupa care coboram spre Bordul Tomi unde ne asteapta Cristi cu rucsacii. Cristi a fost destul de nebun sa care singur cei 3 rucsaci pana la Bordul Tomi.
a

Sortam echipamentul, il punem in rucsac, si pornim in jos. In drum spre cabana zapada dispare treptat si cum coboram primavara isi face tot mai des simtita prezenta. Ne oprim la insule de flori si le admiram. Sunt flori vii colorate, flori de primavara. Admir mai ales faptul cum o floare asa de mica si aparent fragila, poata sa strapunga stratul de zapada in drumul sau spre viata.
a

La Gentiana ne oprim la un ceai, cabanierul Csabi ne serveste la masuta din fata cabanei. Este soare, bem ceai, mancam o ciocolata. Pe la 4 pornim in jos, spre Carnic unde ne imbarcam in masina si pornim spre casa.

Totul este perfect ... cu exceptia unui singur lucru ... reusesc sa lovesc baia de ulei a masinii si sa-l sparg. Noroc ca s-a intamplat destul de aproape de Carnic, si reusim sa ajungem cu masina pe asfalt. Chem un trailer din Cluj, si ajungem acasa pe la 3 noaptea. Ce mai pot sa spun, asta e.

Am pus si cateva poze pe net, le puteti vedea dand click aici.

Poti sa consideri ca te-ai nascut din nou

... asa mi s-au adreast medicii care m-au operat. In 1 Ianuarie 2008 se nastea baietelul meu iar peste 3 zile, in 4 Ianuarie sufeream un accident rutier, pasager fiind intr-un taxi care nu a dat prioritate. Urmarile au fost vertebra C3 de la gat: luxatie si ruptura verticala. Am avut un noroc mare ca nu fac parte din cei 95% care paralizeaza total sa mor in urma unui asemenea accident. Am fost operat la neurochirurgie Cluj unde mi s-a scos o bucatica de os rupta din vertebra si mi s-a fixat vertebra C3 si C4 cu 2 tije de titan si 4 suruburi. Suna urat, si chiar este ... dar ma recuperez incet si sigur.
a
a

- radiografie dupa operatie -

Credeam ca viata se va opri sa ma astepte pana ma refac, dar viata nu s-a oprit ... nici macar nu s-a uitat inapoi. Credeam ca va venii sfarsitul lumii la servici daca o sa lipsesc .... dar sfarsitul lumii inca n-a venit. Mi-am dat seama ca dau prea mare importanta lucrurilor care conteaza prea putin. Mi-am dat seama de neimportanta existentei mele si de faptul ca nu semnific pentru aceasta lume nici cat un strop de ploaie intr-un ocean. Realizare dureroasa dar perfect logica .... daca stau sa ma gandesc un pic.
a
a

- poza din spital la 2 zile dupa operatie -

Timpul petrecut in spital avea ritmul lui lent. La inceput a fost greu sa ma obisnuiesc cu monotonia zilelor, activitatile zilnice constau din cateva evenimente majore: trezirea de dimineata si cele 2 injectii de calmante si stiu eu mai ce i-mi dadeau, vizita prietenilor/familiei, vizita medicilor (acelasi text in fiecare zi), mancarea ... si cam atat. Seara venea intotdeauna, fara sa se lase de asteptat, si incetul cu incetul m-am obisnuit cu aceasta "sechestrare" de lumea de afara. A fost bine intr-un fel, pentru ca m-am odihnit si am avut timp sa cuget.

La iesirea din spital am simtit cum ma sufoc in trafic, ma deranja foarte mult tumultul lumii de afara, oamenii care se grabeau, reclamele, culorile ... simteam ca vreau inapoi, in aparenta siguranta a patului meu din spital. Cu toate astea acuma sper sa nu ma mai reintorc acolo nici odata.

"Poti sa te consideri ca te-ai nacsut din nou" ... ca un ecou ... acesta era in sufletul meu si in mintea mea. OK, si ce sa fac cu asta, ma gandeam. M-am nascut din nou, pot incepe totul de pe o foaie alba. Eram bucuros si totodata infricosat de aceasta posibilitate ... pana la urma am decis sa nu ma nasc din nou, sa continuu ceea ce am inceput in viata anterioara.

Asa ca iata-ma din nou pe blog.