Un weekend in Tatra

Sfarsit de octombrie 2007. Este vineri. Afara ploua cu galeat. Stau la birou ghemiut peste hartogarii si calculator. Ma uit la ceas. Inca vreo doua ore si pornim spre Slovacia. Nu ma pot gandii la altceva decat la asta.

La ora 5 sar din scaun, i-mi iau la revedere de la colegi si ies pe usa cu un zambet pe buze. Peste o ora deja goneam spre Oradea. Aveam de mers 570 de kilometri. Era ora 6 si trebuia sa ajungem in Poprad la Tesco pana la ora 11(ora Slovaciei).

570km - 6 ore, parea imposibil. Acolo aveam sa ne intalnim cu ceva prieteni din Ungaria. A plouat mai tot drumul, si unde nu ploua era ceata...totusi "our spirits were high".

Cateva curbe mai incolo ajungem pe la ora 12 in Poprad la Tesco. Prietenii erau deja acolo, ne primesc cu covrigei si bere. Afara ploua si noi trebuia sa gasim un loc ferit unde sa putem dormii. Prietenii ne conduc la o statie de tren montan (Tatransky Pleso) acolo ne punem si dormim.

Dimineata ne primeste fara ploaie dar totusi uda, mohorata si amortita. Ce era sa facem, nu am venit 600km degeaba ... facem bagajele, ne urcam in masina si mergem la Tatransky Lomnic si urcam cu telecabina si dupa aia pe jos pana in caldarea sudica de sub varfurile Lomnic si Kesmarky.

Este pe la amiaz, in ciuda cetei groase decidem sa intram intr-un traseu usor, creasta sudica ce urca pe varful Kesmarky. La intrarea in traseu curge in jos o cascada :)) este ceata groasa, pana la urma dupa ce urcam cateva zeci de metrii renuntam. Este prea tarziu, este ceata mare, nu cunoastem traseul ... e prea mult.

Coboram frumos in caldare si urcam pe un jgheab (un fel de strunga) pana sub varful Kesmarky in creasta. Sus ajunge doar Cristi cu 2 prieteni din ungaria. Eu si Zoli renuntam din cauza caderilor de piatra. Sus Cristi face ceva poze de vis si vedem ca varfurile sunt deasupra nurilor.

Spre seara ne gasim locuri de bivuac si dupa un ceai de busuioc (specialitatea lui Cristi) ne cufundam in somn, in vise si in speranta unei dimineti cu un soare grasut.

Dimineata vine cu cateva grade in minus, cer senin si fara soare. Mancam ceva si ne decidem sa nu plecam acasa fara nimic caratat. Decidem sa intram in creasta Birkenmayer (gr. III/IV) ce urca pe varful Lomnic (2642m). Urcam rapid spre intrarea in traseu. Este zapada peste tot si incep sa intre norii peste noi. Avand prietenii din Ungaria in fata noastra decidem sa ii urmam si astfel intram in creasta.

Aici am cunoscut prima data alpinismul pur. Traseul nu este echipat, eu trebuie sa pun tot. Cataram in bocani, imbracati bine. Pe alocuri stanca este acoperita de zapada. Portiunile expuse soarelui si vantului sunt uscate si super aderente. Catarare este extrem de frumoasa. O creasta expusa, sub noi pe partea stanga este peretele vestic al Lominc-ului (vreo 500m practic vertical).

Suntem total acaparati de peisaj, de catarare, de aderenta rocii, de frumusetea acestor momente.

Suntem puti tristi cand se termina totul si nu ne mai ramane doar cobararea...dar aste e. Cabaram in goana sa prindem ultima telecabina in jos. Ajungem la 5 la cabina si constatam ca ultima plecare a fost la 4. Apasati de rucsacii grei (am carat sus echipament ca pentru un asediu) pornim pe jos spre masina. Mai cu o poveste mai cu o gluma ajungem peste 3 ore la masina.
Ne imbracam in hainele de oras si mergem la Tesco unde mancam bine. Este ora 22, suntem la 600km de Cluj si maine dimineata trebuie sa fim la servici. Asta e, decidem ca voi conduce pana ni se face somn, unde ne apuca dormim un pic dupa care, dimineata devreme sa pornim din nou la drum.

Ma echipez cu o cafea si doua RedBull-uri si ii dam bice. Somnul nu mai vine si pe la 5 dimineata suntem la Cluj. Ma culc vreo 3 ore dupa care fac un dus fosrte lung si fierbinte si pe la 10 sunt din nou aplecat peste hartogarii si calculator.

A fost un weekend gen kamikaze ... dar a meritat pe deplin.

Sunt pentru prima oara in acesti munti.
Sunt absolut fantastici, ofera posibilitati nelimitate pentru catarat/alpinism.
Granitul este superb - sigur ma mai intorc.

Bivuac - am gasit un loc super confortabil si aparat de elemente.
Nu ne-a suflat vantul, nu ne-a nins ... dar de frig a fost frig.

Cristi - ratacit printre bolovani - in drum spre intrarea in creasta Birkenmayer.
In spate se vede lacul langa care am dormit, si norii care urmau sa ne acopere.

Caprele de munte si-au imbracat deja hainele de iarna.

Moment de respiro - Zoli si prietenii din Ungaria.

In traseu - totul este minunat.
Roca este superba, posibilatati de asigurare sunt multe.

Cristi - un nebun fericit ... la fel ca si noi

Zoli ma asigura - acolo sus increderea intre noi conteaza mai mult ca o coarda si cateva asigurari.

Eu in ultimele portiuni a traseului.

Camarazii - Zoli pe o placa de IV si Cristi undeva mai jos isi asteapta randul.

Pierduti undeva intre cer si pamant.

Eu la iesirea din traseu - simpt ca traiesc cu adevarat.

Mai multe poze gasiti aici.