Planuri pentru vara 2008

- Khan Thengri - Stapanul cerurilor -

Dat fiind faptul ca ne-am miscat bine pe Elbrus (detalii gasesti in aceasta prezentare), pentru vara anului 2008 planuim o tura (expeditie) in muntii Tien-Shan.

Obiectivul primar este varful Khan Thengri (7010m). Am ales ruta nordica care este mai grea decat ruta normala(cea sudica) dar este mai putin expusa avalanselor.

Traseul atinge si varful Chapaev (6100m), dificultatile tehnice majore desfasuranduse pe creasta ce urca pe acest varf.

Costurile pentru o asemenea tura sunt prea mari pentru a putea fi suportate de noi, de aceea suntem in cautare de sponzori. Detalii puteti citii in acest document.

Pagina web a expeditiei este: http://www.sl2008.selfip.org

Sponsor media

Un weekend in Tatra

Sfarsit de octombrie 2007. Este vineri. Afara ploua cu galeat. Stau la birou ghemiut peste hartogarii si calculator. Ma uit la ceas. Inca vreo doua ore si pornim spre Slovacia. Nu ma pot gandii la altceva decat la asta.

La ora 5 sar din scaun, i-mi iau la revedere de la colegi si ies pe usa cu un zambet pe buze. Peste o ora deja goneam spre Oradea. Aveam de mers 570 de kilometri. Era ora 6 si trebuia sa ajungem in Poprad la Tesco pana la ora 11(ora Slovaciei).

570km - 6 ore, parea imposibil. Acolo aveam sa ne intalnim cu ceva prieteni din Ungaria. A plouat mai tot drumul, si unde nu ploua era ceata...totusi "our spirits were high".

Cateva curbe mai incolo ajungem pe la ora 12 in Poprad la Tesco. Prietenii erau deja acolo, ne primesc cu covrigei si bere. Afara ploua si noi trebuia sa gasim un loc ferit unde sa putem dormii. Prietenii ne conduc la o statie de tren montan (Tatransky Pleso) acolo ne punem si dormim.

Dimineata ne primeste fara ploaie dar totusi uda, mohorata si amortita. Ce era sa facem, nu am venit 600km degeaba ... facem bagajele, ne urcam in masina si mergem la Tatransky Lomnic si urcam cu telecabina si dupa aia pe jos pana in caldarea sudica de sub varfurile Lomnic si Kesmarky.

Este pe la amiaz, in ciuda cetei groase decidem sa intram intr-un traseu usor, creasta sudica ce urca pe varful Kesmarky. La intrarea in traseu curge in jos o cascada :)) este ceata groasa, pana la urma dupa ce urcam cateva zeci de metrii renuntam. Este prea tarziu, este ceata mare, nu cunoastem traseul ... e prea mult.

Coboram frumos in caldare si urcam pe un jgheab (un fel de strunga) pana sub varful Kesmarky in creasta. Sus ajunge doar Cristi cu 2 prieteni din ungaria. Eu si Zoli renuntam din cauza caderilor de piatra. Sus Cristi face ceva poze de vis si vedem ca varfurile sunt deasupra nurilor.

Spre seara ne gasim locuri de bivuac si dupa un ceai de busuioc (specialitatea lui Cristi) ne cufundam in somn, in vise si in speranta unei dimineti cu un soare grasut.

Dimineata vine cu cateva grade in minus, cer senin si fara soare. Mancam ceva si ne decidem sa nu plecam acasa fara nimic caratat. Decidem sa intram in creasta Birkenmayer (gr. III/IV) ce urca pe varful Lomnic (2642m). Urcam rapid spre intrarea in traseu. Este zapada peste tot si incep sa intre norii peste noi. Avand prietenii din Ungaria in fata noastra decidem sa ii urmam si astfel intram in creasta.

Aici am cunoscut prima data alpinismul pur. Traseul nu este echipat, eu trebuie sa pun tot. Cataram in bocani, imbracati bine. Pe alocuri stanca este acoperita de zapada. Portiunile expuse soarelui si vantului sunt uscate si super aderente. Catarare este extrem de frumoasa. O creasta expusa, sub noi pe partea stanga este peretele vestic al Lominc-ului (vreo 500m practic vertical).

Suntem total acaparati de peisaj, de catarare, de aderenta rocii, de frumusetea acestor momente.

Suntem puti tristi cand se termina totul si nu ne mai ramane doar cobararea...dar aste e. Cabaram in goana sa prindem ultima telecabina in jos. Ajungem la 5 la cabina si constatam ca ultima plecare a fost la 4. Apasati de rucsacii grei (am carat sus echipament ca pentru un asediu) pornim pe jos spre masina. Mai cu o poveste mai cu o gluma ajungem peste 3 ore la masina.
Ne imbracam in hainele de oras si mergem la Tesco unde mancam bine. Este ora 22, suntem la 600km de Cluj si maine dimineata trebuie sa fim la servici. Asta e, decidem ca voi conduce pana ni se face somn, unde ne apuca dormim un pic dupa care, dimineata devreme sa pornim din nou la drum.

Ma echipez cu o cafea si doua RedBull-uri si ii dam bice. Somnul nu mai vine si pe la 5 dimineata suntem la Cluj. Ma culc vreo 3 ore dupa care fac un dus fosrte lung si fierbinte si pe la 10 sunt din nou aplecat peste hartogarii si calculator.

A fost un weekend gen kamikaze ... dar a meritat pe deplin.

Sunt pentru prima oara in acesti munti.
Sunt absolut fantastici, ofera posibilitati nelimitate pentru catarat/alpinism.
Granitul este superb - sigur ma mai intorc.

Bivuac - am gasit un loc super confortabil si aparat de elemente.
Nu ne-a suflat vantul, nu ne-a nins ... dar de frig a fost frig.

Cristi - ratacit printre bolovani - in drum spre intrarea in creasta Birkenmayer.
In spate se vede lacul langa care am dormit, si norii care urmau sa ne acopere.

Caprele de munte si-au imbracat deja hainele de iarna.

Moment de respiro - Zoli si prietenii din Ungaria.

In traseu - totul este minunat.
Roca este superba, posibilatati de asigurare sunt multe.

Cristi - un nebun fericit ... la fel ca si noi

Zoli ma asigura - acolo sus increderea intre noi conteaza mai mult ca o coarda si cateva asigurari.

Eu in ultimele portiuni a traseului.

Camarazii - Zoli pe o placa de IV si Cristi undeva mai jos isi asteapta randul.

Pierduti undeva intre cer si pamant.

Eu la iesirea din traseu - simpt ca traiesc cu adevarat.

Mai multe poze gasiti aici.

Elbrus - am reusit sa urcam

Elbrus ... ar fi atatea de povestit. Toata aceasta tura incepe sa se sedimenteze, mi se limpezesc gandurile si toate trairile incep sa le simpt si sa le pot explica. A fost o tura de succes, cel mai mare succes a fost faptul ca nu ma avut nici un fel de probleme administrative. Am reusit sa rezolvam toate actele si sa trecem de fiecare control (am avut cateva) fara nici un fel de problema. Ce este foarte clar acuma, e faptul ca o asemenea tura presupune mult mai mult decat urcatul unui munte. Toata logistica legata de o asemenea tura, fac din el un eveniment mai important decat urcatul unui cincimiar. Ca sa ajungi la baza muntelui este un chalenge in sine: bani, vize, transport, permise. Aproape ca as avea curajul sa afirm ca este mai dificil sa ajungi sub munte decat sa urci pe el. Noi am urmat cu strictete lucrurile pe care le-am mai scris pe acest blog si nu am avut nici un fel de probleme. Despre aceste lucruri (detalii administrative) puteti citi aceasta publicatie de pe blog.

In loc sa descriu cu cuvinte ceea ce am trait eu acolo sus pe acel munte, mai bine va las sa le traiti si voi printr-o prezentare PowerPoint pe care o puteti download-a de aici. (pozele folosite in prezentare sunt facute de Lori, Cristi si de mine)

Multumesc celor care ne-au fost alaturi atat financiar cat si sentimental. Multumesc sponsorilor care prin donatiile lor au facut posibil aceasta tura si multumesc prietenilor si celor care au crezut si ne-au sustinut.

Pentru mine aceata tura a fost o cotitura pentru ca s-a adeverit faptul ca daca crezi foarte tare in ceva si daca ai un vis si te lupti pentru el atunci acest vis poate deveni realitate.

Mont Blanc - via Gouter - 2007

- vârful şi gheţarul Bossons văzut dinspre Chamonix -


Mont Blanc este primul vârf pe care nu mi-a reuşit nici din a doua încercare.

Prima data am încercat dinspre platoul Midi pe ruta Chamonix – Midi – Mont Maudit – Mont Blanc du Tacul – Mont Blanc. Asta a fost în August 2003, şi timp de 5 zile a fost furtuna mare ... care nu ne-a dat nici măcar şansa să încercăm. Atunci am fost pe barba mea, acuma deja am făcut pe ghidul.

Este o agenţie din Ungaria, http://www.ikaland.hu/ pentru care ducem unele ture din Alpi. Am dus deja câteva ture, dar încep să simt că nu se merită; nu financiar, ci psihic şi sentimental. Este bine că totul este plătit pentru tine şi mai iei şi ceva bani, dar nu te poţi relaxa nici un moment, nu poţi să savurezi muntele, nu eşti acolo pentru tine ci pentru alţii ... şi atunci nu prea mai are farmec. Oricum nu traiesc din asta, şi acele 21 de zile libere pe an sunt prea puţine.

De data asta timpul nu a fost la fel de furios ca şi data trecută, totuşi norii si vântul care dominau peste 4000m nu ne-au permis să urcăm pe vârf. Acuma am încercat ruta Les Houches – cabana Tete Rousse – cabana Gouter – Dom du Gouter – refugiul Vallot – Mont Blanc.
- ruta urmata de noi -


Am reuşit să ajungem pe Dom du Gouter (4305m) şi de acolo am mai mers un pic până la refugiul Vallot. De aici mai aveam aproximativ 500m diferenţă de nivel, dar starea oamenilor şi timpul ce se desfăşura afară nu ne-a permis să continuăm. Totuşi, în ciuda condiţiilor simt că ne-am descurcat bine, şi faptul că nu am ajuns pe vârf sa datorat în totalitate condiţiilor meteo. De dormit am dormit în corturi lângă cabana Tete Rousse.



- tabara de corturi (Tete Rousse) şi urcuşul printre avalanse vechi spre culoarul mare-


La Gouter nu am mai urcat cu cortul fiindcă era prea periculos să abordăm traseul Tete Rousse – Gouter cu rucsaci mari. Mai era zăpada multă şi gheaţă pe stânci. Marele culoar ce trebuia traversat era prea expus şi cablul cu care ne-am putut fi asigura atârna la 5 m de poteca ce traversa culoarul. Tot urcuşul, vreo 600m de nivel, este foarte abrupt si stâncos fiind asigurat cu cabluri doar parţial. Este periculos datorită faptului că este plin de oameni, ca si un muşuroi, şi sunt multe căderi de pietre. Astfel am decis să lăsăm jos corturile la Tete Rousse (3167m) şi să încercam vârful de acolo, cu un bivuac ori la Gouter (în sala de mese) ori la refugiul Vallot. Zis şi făcut, dar vremea ... vremea nu a ţinut cu noi. Asta e, cu vremea asta capricioasă nu te poţi juca, data viitoare daca mai ajung pe acolo, o să mă asigur că am cel puţin 5-6 zile de rezervă pentru vârf. In 5-6 zile trebuie să fii destul de ghinionist (cum am fost şi noi în 2003) ca să nu prinzi măcar o zi când poţi să urci. Acuma am avut doar 1 zi de rezervă, şi ... a fost prea puţin.



- Midi vazut de la Tete Rousse + un pic de narcisism :) -

Preţuri:
- camping Bellevue: 4.5 euro/pers + vreo 3 euro/ cort 2 persoane + 2.5 euro masina
- teleferic Bellevue: 12.5 euro/pers (la grup de 10 persoane este 12.1 euro/pers.)
- trenulet: 13.5 euro/pers
- cabana Tete Rousse: 24.5 euro/pers (cu card OAV este 50%)
- cabana Gouter: tot in jur de 25 euro/pers
- 1 litru apa minerala: 4 euro
- 1.5 litri apa plata: 5 euro
- bere: 0.33l/4 euro si 0.5l/6 euro
- 1 litru ceai: 6 euro
- mic dejun + cina: 22 euro

Locuri de pus cortul:
- lângă Tete Rousse: locuri bune, la 20m de cabana, sunt 2 WC-e afara
- lângă Gouter: cam la 100 m de cabana, locuri bune, poţi folosii WC-ul cabanei

Elbrus - info

Informaţii strânse în decursul pregătirilor de a pleca pe Elbrus pot fi categorisite în:
a) Hârţogării
b) Transport
c) Detalii despre zonă, munte etc.
d) Linkuri
e) Bine de ştiut

a) Hârţogării
Obţinerea vizelor pentru a te deplasa în zona Elbrus este un exerciţiu complex. Totul începe cu prima întrebare ... am nevoie de viză pt. Rusia ... care va genera 101 de alte întrebări. Deci DA, ai nevoie de viză pt. Rusia.
Sunt 2 variante:
- via PilgrimTours: http://www.pilgrim-tours.com/
- via nervii şi forţele proprii:

Daca alegi varianta cu Pilgrim Tours probabil scapi de o mulţime de durere de cap, sigur că va costa extra ... dar după ce ne-am zbătut câteva luni să ne aranjăm toate hârtiile de capul nostru, sunt sigur că merită mai mult să mergi pe varianta asta.

Dacă eşti încăpăţânat şi vrei sa faci totul "your way" atunci trebuie să ştii că o să ai nevoie de:
1. http://elbrus.org/ – aici găseşti răspuns la orice întrebare ai avea, plus este descris exact fiecare înregistrare, permis şi idioţenie de hârtie de care o să ai nevoie
2. Viză de turism montan pt. Rusia
3. Invitaţie voucher de la ceva agenţie oficială de alpinism din Rusia
4. Viză pt. Tranzit Ucraina
5. Odată ajuns în Rusia, trebuie să:
- te înregistrezi la secţia de poliţie (OVIR)
- plăteşti ceva taxe de parc naţional
- faci rost de un BorderZonePermit în cazul în care te vei deplasa în partea dinspre Georgia a văii Baskan (pt. Vf. Elbrus nu ai nevoie de un astfel de permis)
- eviţi localitatea Nalchic (am citit pe net că aicea sunt cei mai "de treabă" poliţişti)

Ai grijă că sunt doua tipuri de viză diferite: "turism" şi "turism montan". Pentru cea de "turism montan" nu ai nevoie de voucher de la un hotel, dar ai nevoie de o "invitaţie speciala + voucher" de la nu ştiu ce agenţie de turism de acolo. Invitaţia respectivă + voucherul îl poţi cumpăra prin Internet, costa 30$ şi e gata într-o zi. Detalii (linkuri etc.) găseşti mai jos, dar ai grija când completezi formularul online, să alegi "turism montan". Asta dacă mergi pe varianta să-ţi organizezi tu toata treaba. Dacă alegi varianta Pilgrim Tours atunci au ei grija de tot.

Informaţii obţinere viză pentru deplasare în Federaţia Rusă

Web: http://www.romania.mid.ru/hron5_r.html

Sectia Consulara a Ambasadei FR
Adresa: 712675 Bucuresti, str. Tuberozelor, nr. 4, sector 1
Tel: (021) 222-13-89, 222-15-56
Web: http://www.romania.mid.ru/conotd_r.html

Ambasada Federaţiei Ruse
Adresa: 712692 Bucureşti, sos. Pavel Kiseleff, nr. 6, sector 1
Tel: (021) 222-16-52, 222-31-70 (zi şi noapte)
web: http://www.romania.mid.ru/emb_r.html

Informaţii viza (la consulat):
Tel: (021) 222-15-56 (telefon consulat - se vorbeşte şi româna şi engleza)
Web: http://www.romania.mid.ru/visa_r.html

Detalii obtinere viza:

1. Viza se cere la consulat
2. La depunere de acte poate să fie o singura persoană pentru tot grupul (nu trebuie procură de la notar)
3. Programul: Luni, Marţi, Joi, Vineri între orele 09:00-12:30
4. Nu trebuie programare

5. Acte necesare: (pentru viza de: <> !!! important)
a. Formular tip completat si semnat
b. 1 bucata poza paşaport
c. paşaport (sa nu expire cu 6 luni înainte de data întoarcerii)
d. Voucher + invitaţie (pt. alpinism - turism montan)
e. Asigurare medicală (original + copie)


6. Taxa de viză este de $40 USD. Se plăteşte în USD în interiorul consulatului.
7. Durata eliberării vizei este de 5 zile (paşaportul poate fii ridicat şi peste mai multe zile)
8. La ridicare, dacă merge o singură persoană, şi ridică pt. mai multe persoane atunci trebuie procură de la notar (aşa am fost informaţi prin telefon, dar de la noi nu au cerut procura)
9. Asigurarea medicală
- sa fie făcută la agenţia Coris, sau agenţii partenere Coris:
(ex. Asirom, Asiban, Atlasib, Astra, Ardaf, BCTransilvania, Unita, Omniasig etc.)
10. Voucher + invitaţie (pt. alpinism - turism montan)
- se cumpără prin Internet de la o agenţie din Rusia
- link: http://www.visatorussia.com/russianvisa.nsf/tourist_visa_support.html
- “Voucher + invitaţie” va sosi prin e-mail ca ataşament PDF, asta se printează pe hârtie şi cu asta trebuie mers la consulat
- când completezi cererea pe net, pt. voucher, o sa fie o secţiune unde trebuie sa pui oraşele care vor fi vizitate, aicea noi am pus: Moskva, Mineralnye Vody, Nalchic, Elbrus, Azau (ultimele patru sunt localităţi pe valea Başkan)
- când alegi tipul deplasării: pune "Mountain Tourism"
11. Formularul tip - poate fi solicitat telefonic de la consulat si il trimit ei prin Fax


Informaţii obţinere viză pentru tranzit Ucraina

1.Înainte de a merge la Consulat discutaţi telefonic cu ei referitor la actele necesare etc.
2.Sunt două consulate: Bucureşti şi Suceava.
3. Viza de tranzit se eliberează doar cu o lună înainte de plecare !!!
4. Dacă merge o singură persoană şi duce mai multe paşapoarte este nevoie de procură de la notar şi la depunerea actelor şi la ridicarea lor
5. Noi fiind din Cluj respectiv Bistriţa aparţinem de consulatul din Suceava, dar la telefon am înţeles că ne acceptă actele şi la Bucureşti.

Consulatul Ucrainei in Suceava
Web: http://www.cons-ua.ro/ro/consulstvo.htm
Adresa: str. Mărăşeşti 44B, municipiul Suceava, România
Tel: 40230-520.167 (se vorbeşte engleza si romana)
Fax: 40230-524.735Circumscripţia consulara cuprinde următoarele judeţe: Botoşani, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu, Satu Mare, Vaslui, Vrancea.
Program: luni-vineri: 9.00-12.00

Consulatul Ucrainei la Bucureşti
Web: http://www.ucraina.ro/servcons_adresa.htm
Adresa: 011 862 Bucureşti, Bulevardul Aviatorilor, nr.24, Sector 1
Tel./fax: (+40-21) 230-3669 (se vorbeşte engleza si romana)
Program: luni-vineri: 9.00-12.00

Detalii viză:
- tipul: tranzit cu 2 intrări
- taxa: $50 se plăteşte la banca după depunerea actelor
- eliberare: 7 zile

Acte necesare:
- formular cerere tip (se completează la consulat), sunt 10.000 de întrebări idiote aşa că daca merge un singur om pt. tot grupul pregătiţi-vă cu date; plus trebuie sa ştiţi exact când şi pe unde intri în ţară, şi când şi pe unde ieşi
- 1 bucata poza tip paşaport
- paşaport


b) Transport
· România – Rusia
· Transport local până la baza muntelui

Pentru transportul din România ai 2 variante: tren sau avion. Ne-am interesat şi după ceva vapor (ar fi cel mai scurt) dar nu am găsit nimic. Oricum, ce trebuie sa ştii, e ca trebuie să ajungi cumva în oraşul numit Mineralny Vody.

Avion:
http://www.aeroflot.ru/eng/ (ca şi la noi Taromul)
http://www.kmvavia.aero/?lang=en (companie particulară cu sediul in Mineraly Vody)
Anul trecut(2006) compania KMV opera un zbor direct Munchen – Mineraly Vody, dar anul acesta din păcate, datorită unor politici de securitate europene, compania nu a mai primit licenţă de zbor pe teritoriul UE (am citit asta pe net undeva, da nu mai am linkul).
Deci rămâne varianta de un zbor cu escala la Moskva. De la Moskva sunt zboruri zilnice către Mineralny Vody (vezi: http://www.elbrus.org/eng1/flights.htm)
Ce am gasit eu cel mai ieftin ar fi un zbor din Budapesta, undeva în jur de 520 euro dus întors la Mineralny Vody cu o escala de 5 ore în Moskva.
Am cautat pe: http://www.airlinetickets.de/infosys.php
Avantaje:
- zboruri zilnice
- nu ai nevoie de viză tranzit Ucraina
- călătoreşti maxim 1 zi
- e confortabil
Dezavantaje:
- limită de bagaje (20 kg)
- costă dublu faţă de tren

Tren:
Din auzite şi citite am aflat că este ceva tren care merge relativ direct în Rostov-on-Don de unde ai legaturi spre Mineralny Vody. Asta este ceva tren fantoma, nimeni nu ştie nimic despre el, nici cei de la CFR bucureşti nu ne-au putut spune nimic deocamdată. Este un tren sezonier care leagă Bulgaria cu Rusia, şi sper ca după 1 iulie să ne poată da mai multe informaţii cei de la CFR (acuma când am sunat au zis că nici nu au auzit de acest tren). Ceva cunoştinţe din Tg. Mureş, care au fost anul trecut cu acest tren, ne-au povestit ca aveau biletele cumpărate pentru acest tren de la agenţia centrala din Bucureşti, dar când au ajuns la gară nu au vrut să-i lase să intre in gară, fiindcă nu se stiau nimic de acest tren. Până la urmă au aflat de la un om din-ala care dă cu ciocanu în roţile trenului, că există acest tren, şi că ştie de existenţa lui fiindcă este chiar trenul pe care-l aşteaptă si el (ca să-i verifice roţile) ... trenul a sosit cu o întârziere de 2 ore.

Trenuri spre Kiev ai zilnic, şi de acolo poţi lua alt tren (alte legături), dar mai bine evită această variantă pentru că este pe de o parte ocolitoare pe de alta parte plină de surprize (vezi primul site de la secţiunea de mai jos cu linkuri, o descriere a unor băieţi care au călătorit astfel tot anul trecut ... cred ca erau din Timişoara)

Cam atât am gasit noi deocamdată despre acest faimos tren despre care nu ştie nimeni: http://bdz.creato.biz/files/varna-sofia-saratov.pdf (cat am inteles pana acuma:
- porneste din Sofia, odata pe saptamana in ziua de marti;
- astfel din Bucureşti porneşte: marţi spre miercuri noaptea; (stă 20 minute)
- din Iaşi porneşte miercuri dimineaţa (staţionează 5 minute);
- trebuie schimbat tren la "Lihaja";
- o-data ajunşi in Rostov, se i-a un tren local cu care se ajunge vineri seara pe la 9 in Mineralny Vody
- ..... de miercuri dimineaţă până vineri seara, deja mă gândesc la varianta cu avionul, mai ales că nu-mi permit sa pierd din concediul valoros 6 zile pe drum
- pe ruta inversa, trenul porneşte din Saratov în ziua de sâmbătă

Cel mai bun site unde poţi căuta după trenuri este: www.bahn.de
(dacă cauţi după Mineralny Vody atunci să-l scrii ca şi: Mineralnie Wodi)

Avantaje:
- ieftin

Dezavantaje:
- 6 zile pe drum
- neplăceri în gările de schimb
- trebuie viză tranzit Ucraina
- plecare doar intr-o singură zi din săptămână


c) Detalii despre zonă, munte etc.

Deja m-am obosit atâta am tot scris. Mai caută şi tu pe net şi printre linkurile ce le-am pus în secţiunea de mai jos.

d) Linkuri

site pe română - descriere tură pe elbrus - merită citit de la cap la coadă
http://www.elbrus-expeditions.com/elbrus-kabardino-balkaria-baksan-gps/

site pe engleza - zona elbrus - aici gaseşti multe info.
http://elbrus.org/eng1/elbrus_facts.htm
http://elbrus.org/news/news.php
http://elbrus.org/eng1/flights.htm
http://elbrus.org/maps/maps.htm

PilgrimTours - agenţie de turism specializat pe zona Elbrus
http://www.pilgrim-tours.com/

imagine buna - desen despre munte:
http://www.ewpnet.com/MEDOSMAP.HTM
http://www.ewpnet.com/dossiers/pdf/Elbrus.PDF

trip report - Elbrus
http://www.exploreyourplanet.com/reports/expeditions/elbrus%202005/elbrus_2005_expedition_reports.htm

se vede fain Elbrus-ul:
http://www.ersh.sp.ru/caucasus/index.html
http://maps.live.com
(la search alege "Location" si cauta dupa "Elbrus [El’brus] (volcano), Russia")
(vezi ca dupa ce apare harta, ai mai multe moduri de view: Hibrid e cel mai OK)

alte situri interesante:
http://www.themountainschool.com/expeditions/mount-elbrus.html
http://www.elbrus.org.uk/120/F.A.Q.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Elbrus
http://www.flickr.com/photos/59695750@N00/320036693/in/set-72157594416048805/

ultima descoperire - un blog bestial şi o descriere super despre schii de vară pe Elbrus
http://www.bogdancoman.ro/2006/11/17/elbrus-sus-jos-sus-pe-skiuri/

e) Bine de ştiut
- poliţiştii ruşi iau spagă uşor, chiar se bazează pe asta, deci să ai la tine bani mărunţi
- se preferă dolarii americani
- gara Nalchic este periculoasa: aici misună cei mai mulţi poliţişti care î-şi caută victimele printre turiştii străini
- cel mai periculos este să ai la tine butelii pt. primus: conform poliţiei "Gas = BUMM" - aşa am citit şi eu undeva :)
- evită să vorbeşti limba engleză (englez = occidental = bogat = spagă mai mare)
- din păcate nu-mi vine nimic altceva în minte la această secţiune decât ... spagă :(

Elbrus - pasi mici spre vise mari

Când aveam 10 ani, imi plăceau poveştile magice cu prinţi, zâne şi vrăjitori. M-am maturizat apoi şi viaţa m-a învăţat că nu există poveşti nu există magie ... greşit, nimic mai greşit. De când am început să umblu în natură, să umblu pe munte am învăţat că trebuie să crezi în vise şi poveşti cu prinţi. Trebuie să crezi în vise, trebuie să crezi în ceea ce vrei ... trebuie să ceri de la viaţă, şi ţi se va da.

Vă voi povesti acuma despre visul meu, visul meu de a ajunge cât mai sus, deasupra norilor. Am cerut de la viaţă, am răbdat şi am aşteptat ... nu a fost uşor ... dar la un moment dat a zis DA, şansa a zis „OK mergi ...”

Iată se concretizează o tură în Caucaz pe vârful Elbrus (5.642m). Elbrus se situează în Rusia în regiunea Kabardilo-Balkaria (http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Elbrus).

Vârful este de fapt un vulcan îngheţat ce are o proeminenta de 4,741 m ocupând locul 10 în lume (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_peaks_by_prominence). Este totodată şi cel mai înalt vârf din Europa fiind unul din vârfurile ce compun mult râvnitul trofeu numit "Seven Summits" (http://en.wikipedia.org/wiki/Seven_summits)

Data plecării va fi în mijlocul verii în jurul zilei de 10 August, şi totul va dura aproximativ 16 zile. Daca sunt condiţii favorabile (să nu fie ceaţă şi să nu fie îngheţată suprafaţa zăpezii) eu o să încerc să schiez jos de pe vârf.

Obiectivul nostru nu este unul greu din punct de vedere tehnic, nu va trebui sa căţărăm gheaţă sau stâncă pentru a atinge vârful, dar nu trebuie subestimat. Datorită înălţimii lui Elbrus presupune o aclimatizare adecvată şi î-şi oferă climatul lui propriu care poate fi capricios. Vremea rea pe Elbrus nu înseamnă un pic de vânt şi ploaie, ci poate însemna paralizarea unei ture: vânturi cu peste 100 km/h, zăpadă proaspătă, fulgere şi ... abandonarea oricărei tentative de a atinge vârful. Datorită imensităţii muntelui şi lipsei de repere ceaţa este foarte periculoasă pe acest munte. Se poate forma uşor fenomenul de „white out”, care înseamnă practic o ceaţă lăptoasă în care nu vezi nici 1 m în faţa ta. Pericolul cel mai mare în „white out” o reprezintă crevasele, de aceea e important ca oamenii dintr-o grupă să se deplaseze legaţi între ei.

În total vom fi 5 participanţi, cu vârste cuprinse între 34 respectiv 22 de ani. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de o viză de tranzit pentru Ucraina şi o viză specială de turism montan pentru Rusia. Datorită faptului că procedurile pentru obţinerea vizelor au iz rusesc trebuie începute cu cât mai repede cu putinţă. Noi deocamdată am obţinut viză de turism montan pentru Rusia pe perioada 4 August – 6 Septembrie.

De călătorit vom călătorii cu trenul şi microbuze locale, totul va dura in jur de 48-56 de ore. Pe munte, plănuim să petrecem 8-10 zile, din care 5-6 zile pentru aclimatizare iar 2-4 zile pentru urcare. În cazul în care pentru urcare nu epuizăm cele 10 zile alocate, vom încerca ceva vârf mai mic dar mai tehnic din Valea Baskan.

Detalii în legătură cu toată hârţogăria necesara şi toată durerea de cap în legătură cu transportul poţi vedea pe http://gorkysblog.blogspot.com/2007/06/elbrus-info.html

Antrenamentul nostru constă în:
- alergare (de 2 ori pe săptămâna câte 15-20 km prin pădure)
- antrenament de forţă (umblam la antrenament de Judo şi Aikido de 2 ori pe săptămână)
- antrenament psihic, căţărare pe stâncă (la sfârşit de săptămână)
- mai umblăm la înot când apucăm
- cursuri de limba rusă cu un profesor ieşit la pensie

Dorim să mulţumim în mod deosebit sponsorilor noştrii, fără de care o asemenea tură ar rămâne probabil doar un vis, o poveste cu prinţi şi zâne. Lista de mai jos reprezintă firmele şi organizaţiile care ne-au ajutat (fiecare dupa posibilităţi) fie financiar fie cu echipament:
------------------------------------------------------------------------

a

SIEMENS Program and System Engineering S.R.L.
www.pse.siemens.ro
a
------------------------------------------------------------------------

a

a
a

Asociaţia KODIAK

www.kodiak.lx.ro

a

a

a

a

a
------------------------------------------------------------------------

a

a

a

a

a

a

a

a

http://www.altisport.ro/

a
------------------------------------------------------------------------

a

European Cleantec S.A.

-servicii de curăţenie profesionale-

a
------------------------------------------------------------------------

In loc de CV

Salutari,

Ma numesc Alpar Katona si sunt din Cluj. Ieri am implinit 26 de ani. Am terminat la UBB sectia Informatica. Dupa ce am terminat, am lucrat un an de zile in California si Arizona ca si chelner, si dupa intoarcerea in tara am terminat un master in Info si unul in Management. Momentan lucrez ca si programator, si i-mi impart timpul liber intre familie si munte ... mai mult munte.

Umblu pe munte de mic copil, datorita tatalui meu ... totusi m-am legat prima data in coarda doar prin 2002, cand am decis sa nu mai fiu rusinos si sa-mi rog ceva cunostinte sa ma i-a cu ei la catarat. De atunci am inceput sa ma ocup mai serios de acest "sport" daca poate fi numit asa. Incerc sa fac cumva, ca in fiecare an sa ajung macar o-data in alpi sau in afara pe undeva. Incerc sa-mi construiesc un stil de viata ce are ca si centru natura si muntele.

La noi in tara ma duc prin munti mai ales iarna pentru ca vara e prea multa lume. (detest aglomeratiile) Vara i-mi place sa ma duc la plimbari cu cortul prin zone neumblate, catar pe unde apuc umbra si i-mi place sa pescuiesc. Iarna schiez, catar si ... sunt fericit, ca nu e cald. (detest caldura)

In 2003 impreuna cu alti doi "nebuni dupa munte" am infiintat o asociatie non-profit, numita Asociatia KODIAK (dupa ursul cu acelasi nume) (www.kodiakok.go.ro). Dupa infiintarea asociatiei am inceput sa organizam tabere de vara si de iarna. Din 2003 am reusit ca in fiecare vara si in fiecare iarna sa avem cate o tabara, condusa de Eross Zsolt (www.hoparduc.hu) cu participare atat din Ungaria cat si din Romania. Taberele de vara dureaza 7 zile si pana acuma toate au fost in cheile Aiudului, cele de iarna tot 7 zile (Fagaras, Rodnei, Retezat). Recordul de participare a fost pana acuma peste 50 oameni, si avem deja format un nucleu de aproximativ 15-20 care sunt prezenti in fiecare tabara.

Din 2006, in timpul liber sau in weekenduri prelungite, conduc ture pe munte atat in tara cat si in afara pentru o agentie de turism din Ungaria (http://www.ikaland.hu/adventure/) Acesta este inca o activitate experimentala pentru mine, incerc inca sa decid daca i-mi place sau nu.

Planuri mai importante: (legate de munte pe perioada scurta medie)
- Elbrus (pe schiuri de tura)
- sa parcurc culoarul Pallavicini din Grobglockner
- ruta Cassin din PizBadile
- ruta clasica in peretele nordic din Eiger
- o luna in zona Garwhal din Himalaya

Vise:
- sa urc cu sotia pe MontBlanc
- Matterhorn NF iarna
- McKinley
- un optmiar
- sa mai schiez si la 70 de ani

Ca si incheiere doresc sa-mi exprim recunostinta si iubirea fata de sotia mea, cara i-mi suporta acest stil de viata; si ii multumesc pentru ca e langa mine in toate incercarile mele.

Matterhorn – Creasta Hornli

“The idea is not to reach the top of the mountain, but to improve the man.”
W. Bonatti

Undeva pierduţi prin August, cu planuri făcute pentru Weisshorn(4506m), l-a insistenţele unor prieteni din Ungaria, decidem să mergem pe Matterhorn(4478m). Ne-am mobilizat şi când a venit timpul de ducă am făcut rost de maşină, de bani, de timp liber, de 4 inimi acordate să bată cu acelaşi ritm, şi am plecat. Avem noroc, şi anul acesta ne iese mişcarea şi mergem în Alpi. Cu vremea e de bine, aşa am văzut pe internet.

Popas în Budapesta, dimineaţa ne întâlnim cu prietenii, un zâmbet jucăuş pe feţele noastre când facem plinul şi pornim spre Austria. Seara suntem deja cazaţi la cabana Defreggerhutte(2962m). Am dus şi corturile, dar după o zi de condus, 1400m diferenţă de nivel, pe o ploaie subţire mocănească renunţăm la ideea amenajării locurilor de cort şi votăm confortul. Nu are rost să ne udăm, facem economii altă data. Am urcat aici ca să facem o tură pe vf. Grossvenediger(3674m) să ne mai obişnuim un pic cu aerul de munte. O să avem nevoie de această acomodare, daca vrem să avem fuleul necesar pe Matterhorn. Pornim dimineaţa, nu foarte devreme. Este ceaţă, aerul cam pişcă dar e de bine. Suntem bucuroşi şi ne simţim bine. Suntem nişte nebuni fericiţi, nişte nebuni norocoşi că putem fii aici. Soarele, parcă să ne cruţe, stă ascuns printre nori. Ne legăm în coardă, traversăm gheţarul ce duce spre vârf, ocolim crevase în stânga şi în dreapta. Un mic urcuş, după care o creastă orizontală şi suntem sus. Facem câteva poze de grup, bem un ceai, împărţim o ciocolată şi aşteptăm o fereastră să vedem şi noi un pic panorama, dar nu se deschide. Pe drumul de întoarcere întâlnim mai multe grupe de turişti în drum spre vârf. Dispar norii, dispare ceaţa, este cald. Noi toţi, frumos în şir indian mergem domol la vale, fiecare adâncit în sine, aşteptând să se termine o-dată traverseul gheţarului. Ajungem la cabană devreme. Luăm câte o bere, weissenbier, specialitate germană. Este o bere de grâu, puţin dulceagă cu un gust aparte, o bere cremoasă, foarte spumantă şi tulbure. Suntem în Alpi, soarele călduţ ne mângâie feţele în timp ce mâncam slănină şi bem o bere buna. Ce viaţa, ce sentiment de infinit! Seara ne culcam devreme că dimineaţa avem drum lung. După ce coborâm la maşini trebuie să conducem până în Randa, ultimul sat înainte de Zermatt(1620m), punctul de pornire spre Matterhorn.

Ajunşi acolo ne cazăm la campingul Attermetzen, cunoscut deja de anul trecut, tragem corturile şi adormim pe loc. A fost o zi lungă, mai ales că am decis să nu mergem pe autostrăzi ca să evităm costurile. E a treia oară când facem greşeala asta, şi tot nu ne învăţăm minte că risipa de timp şi energie pur şi simplu nu merită acei câţiva euro economisiţi, pe care oricum o să-i cheltuim pe bere. Da asta e, mentalitatea e mentalitate, şi vorba aia ... banu vorbeşte. Dimineaţa dormim pana pe la zece, ne trezim buimaci de cap, cu gura uscată de căldură. Soarele arde, cerul e albastru. Mâncam apatic, parcă indecişi şi dezorientaţi, capturaţi de silueta Zinalrothornului(4221m), un vârf subţirel şi ascuţit ce se înalţă chiar deasupra noastră. Vrem să dormim la cort lângă cabană Hoernli(3260) aşa că scoatem din nou rucsacii mari, punem saci de dormit, corturi, haine, bocanci de plastic, hamuri, corzi, câteva asigurări, mâncare. Se adună lucrurile şi curând stăm şi ne scărpinăm în cap şi ne gândim ce putem lăsa în urmă pentru ca sacii noştri să nu arate de parcă pornim la război cu Everestu. E de râs şi puţin jenant faţă de ceilalţi turişti care au câte un ghiozdănaş în care îşi pun şi ei un strat de haine şi un aparat de fotografiat. Asta e, fiecare cu ale lui, în suflet muntele oricum îl simţim toţi la fel. Împachetăm totul în maşină şi conducem la gară, unde lăsăm maşina şi luăm Matterhorn Express-ul, trenul ce ne urcă până în Zermatt. Ajungem sus la ora unu după masă şi ne lovim de plin tumultul localităţii. Este aglomerat, totul fierbe in jur, mii de oameni hoinăresc aiurea. Simţi cum pulsează de viaţa totul, zeci de vârste şi zeci de naţii cu zeci de destinaţii. Fiind prima dată pe aici, dibuim cam pe unde putem ajunge la telecabină şi pornim încolo, păşind încet şi încordaţi sub rucsacii încărcaţi. Mai sunt unii care ne dau priviri lungi, dar majoritatea sunt obişnuiţi cu genul ăsta de turişti „balcanici“, sau sunt prea ocupaţi cu treburile lor ca să mai observe. Oricum ne simţim ca o pată de ulei în apă, cum înaintăm în sus pe străduţele înguste, gloata de oameni curge pe lângă noi ca un râu care ocoleşte un bolovan. Aş prefera să fiu râu, da nici bolovan nu e rău ... măcar sunt aici. Ajungem la telecabină, ştiam dinainte că va costa 29 euro/persoană, o mica avere pentru noi, aşa că planul nostru este să trimitem un om cu toate bagajele, ceilalţi mergem pe jos. 800 m diferenţă de nivel mai sus, şi 2 ore mai târziu, la hotelul Schwartsee, punctul până unde duce telecabina, ne întâlnim cu prietenul nostru şi cu dragele noastre bagaje. 10 minute pauză şi pornim spre cabana Hoernli, încă vreo 800m de nivel. Cărarea este plăcută, cu o perspectivă magnifică asupra vârfului Matterhorn. Odată ajunşi, ne cazăm la „campingul” numit „blocul estic”, un loc sub cabana, locul de campare a oamenilor mai modeşti financiar. Hoernli este un loc scump, chiar şi pentru standarde elveţiene. Ne punem de mâncăm, povestim încet capturaţi de magnificul vârf. Liniştea este des întreruptă de căderi de piatră. Peretele estic este imens, belim ochii sa vedem pietrele, dar nimic. După 10-15 secunde bune începem să vedem urme de praf şi pietre rostogolindu-se pe gheţarul de la baza peretelui. Este înfricoşător. Legănaţi de acest cântec periodic adormim plini de încărcare. Ziua următoare este marea zii.

Ne trezim pe la 3, mâncam, pregătim rucsacii, strângem şireturile, ajustăm căştile, luăm apă şi pe la 5 fără un sfert stăm deja la rând la primul pas mai dificil. Am pornit târziu din cauza prietenilor din Ungaria care au dormit la cabană, unde regula impusă de ghizi este ca toţi pornesc la 4:45, şi nu te poţi trezi la 2 noaptea sa faci zgomot, că te belesc cu pioletul. Asta e. Legaţi in coarda 3 echipe a cate 3 persoane ne conformăm fluxului. Trecuţi peste pasul de start, urmează secţiuni mai uşoare ce intră puţin în peretele estic astfel grupul se mai degajează. Nu ştiu cum, da reuşim ca 2 echipe dintre noi sa ne rătăcim. Traversăm prea mult stânga şi ieşim 50m sub creastă. Deasupra noastră trec zeci de echipe, multe dintre ele formate din ghizi ce se grăbesc şi turişti ce sunt practic tractaţi în sus de aceştia. Începe distracţia, ca să ajungem pe creastă aveam de urcat aceşti 50 metrii prin ceva diedre mari deschise. Nu foarte înclinate, totuşi de-ajuns o greşeală şi zburam cu toţii în jos. Asigurări puse nu, posibilităţi pentru mobile nu. Totul este foarte-foarte friabil, plin cu nisip şi pământ. Ne-având experienţa necesară, sau ne-judecând prea lucid pe moment, nu ne dăm seama în ce ne băgăm. Ar fi trebuit să ne întoarcem şi să mergem roata. Când suntem pe la jumate ne dăm seama că nu e de joacă. Pe orice călcăm pleacă în jos. De sus ne bombardează creasta cu bolovani. Începem să ne pierdem capul, aproape că ne panicăm şi începem să înjurăm cu glasul tare la fiecare bubuitură. Bombardamentul devine constant şi des, noi ne-având nici un locuşor unde să ne putem ferii. Glota de oameni a ajuns deasupra noastră. Bolovanii cad întruna, totuşi suntem “norocoşi” ca terenul nu e vertical, astfel pietrele nu au timp să ia viteză foarte mare. Suntem expuşi 100%. Doar acum ne trece prin gând să ne întoarcem, dar ar fi mai periculos. Tot ce putem face e să ieşim din locul ăsta cât mai rapid posibil. Primul de pe coardă ia un bolovan în umăr. La 10 secunde ia un bolovan pe degetul mic. Ăsta se umflă instant, sperăm să nu fie rupt. Se sperie, e aproape paralizat, devine prea precaut, trebuie să ţip la el să-l readuc la realitate şi să-l fac să se mişte în sus. Mai mergem 20 secunde, ia un bolovan cât o jumate de minge în cap. Acuma ne speriem noi mai tare, el îşi păstrează calmul, asta ne face şi pe noi să ne revenim. Noroc cu casca. Frontala i se face ferfeliţă, da oricum e lumină deja, nu mai are nevoie de ea. Noroc că omul ăsta e rezistent de poţi să rupi un scaun pe el, că altfel sigur ar fii căzut, şi noi nu cred că l-am fi putut ţine. Nu mai contează nimic, doar să ieşim din infernul ăsta. În mintea mea totul se reduce la următoarele 10 secunde, ce va fi după aia nu mai contează. Simţurile mi se dilată, simt piatra ce vine înainte ca aia să se fi mişcat din loc. Nu mai exista nimic, doar eu, următorul pas şi creasta. Asta e tot ce contează. Am în mine o frică primordială, o frică ce mă face uşor ca o pană, o frică ce din fericire nu se transformă în blocaj psihic şi mintea continuă să funcţioneze, să analizeze, să ia decizii, să găsească scopuri. Între timp dăm peste un loc mai ferit şi ne oprim. Aşteptăm să treacă puhoiul de turişti pe creastă. Când se mai domolesc lucrurile, ieşim din ascunziş, si urcăm sus. Am pierdut cam mult timp, dar mai putem continua. Nu ne grăbim, deja e totuna, mai bine de acuma încolo să savurăm ce putem şi cât mai putem. Ne liniştim frumos, ne uităm la degetul accidentatului, constatăm că nu e rupt, ci doar lovit puternic, şi poate continua şi aşa. Pornim în sus, şi fiecare dintre noi, mai în sine mai cu colegii, analizează şi procesează întâmplările. Am avut mare noroc, un noroc chior. Omul tot timpul simte că nu i se poate întâmpla nimic fatal, totuşi daca analizez la rece acele evenimente ştiu că puteam în orice moment să o mierlim. Ne-am expus unui pericol obiectiv fără un rost, a fost o greşeală gravă.

Urcuşul continuă monoton, tot în sus. Ni se pare această creasta că e ca o carieră imensă de piatră. Frumoasă de departe dar periculoasă şi frământată la propriu. Sunt foarte multe secţiuni friabile. Ajungem sub refugiul Solvay(4003m), urmează câteva secţiuni de urcuş frumoase numite “Mosley Slabs”, relativ compacte, cam de gradul 4. Trecem peste ele, totul e ca un vis. Ajungem la refugiu, şi aici întâlnim primii turişti care coboară. Mai avem în jur de 500m diferenţă de nivel şi este destul de târziu, este în jur de 10:30 – 11:00. Am pierdut timp la plecarea un pic târzie, la rătăcire, şi nici de mişcat nu ne mişcăm la cum suntem obişnuiţi acasă. Probabil altitudinea, cu toate că nu suntem ameţiţi sau să ne fie rău ci doar respirăm mai des, sau poate ziua de ieri cu căratul rucsacilor îşi spune acum cuvântul. Suntem plecaţi de acasă de vreo 5 zile, timp în care practic nu ne-am odihnit foarte mult. Oboseala îşi spune oricum cuvântul, suntem printre ultimii din rândul care mai ţine în sus. Aici îmi trece prin cap prima data ca ar trebui sa ne întoarcem, dar în 5 secunde şi dispare sentimentul şi nu zic nimănui nimic, cu toate că sunt sigur că nu sunt singurul care a simţit că ieşim din timp. Continuăm în sus, după încă vreo ora ajungem sub capul de leu. Aici întâlnim prima gheaţă şi zăpadă. Ne punem colţarii, şi continuăm mai departe. După câteva porţiuni mai expuse, şi cred eu de vreo gradul 4, ajutaţi ocazional şi de corzile fixe înaintăm stoiceşte chinuiţi deja de setea mult prea bine cunoscută nouă. Am adus fiecare cam 1 litru de apă pe cap, din care mai aveam câte un strop pe care urma să-l bem pe vârf, o motivaţie în plus să ne grăbim în sus. Terenul devine mai uşor şi simţurile ni se pot concentra şi pe alte lucruri. Aici am observat prima dată norii ce se învârteau în jurul nostru. Timpul era târziu, încetul cu încetul ajungem pe vârf în jur de ora 1-1:30. Prindem câteva ferestre frumoase, se vede Zermatt, se vede adâncimea ce ne înconjoară, se văd munţii şi vârfurile din jur. Totul era frumos şi bine. Bem ultimele guri de apă şi pornim în jos. Am fost ultimii care au urcat pe vârf, cei care erau după noi s-au întors deja demult înapoi. Au ştiut ei ce fac.

Cabana Hornli părea aproape, dacă era o pantă cu zăpadă între noi, probabil ajungeam la ea în max. 20-30 minute. Da nu era pantă în jos, era abrupt şi era friabil. În jos parcă ne mişcam mai încet şi mai nesiguri decât în sus. Din simţite am calculat că pe la 8 ajungem la cabană. Greşit. La puţin timp după ce am părăsit creasta de vârf a venit ceaţa, ce era de fapt un nor imens. Era de rău, dar nu ştiam încă. Nu mai vedeam decât doar 50 m înaintea noastră. Am început să simţim iarăşi un sentiment de îngrijorare, dar ce puteam face decât sa coborâm. Noi eram mai seniori, colegii din Ungaria erau practic în grija noastră, astfel coborârea a devenit şi mai înceată, nesiguranţa acum fiind sporită şi de faptul ca eram şi puţin obosiţi fiind de vreo 10 ore intr-o încordare continuă. Parcă pe nesimţite atmosfera s-a umplut de electricitate. Eram pe porţiuni unde erau înfipte bare de oţel, folosite pentru protecţie şi pentru ancorarea corzilor fixe. Şi atunci s-a pornit. A început cu câteva şocuri care parcă treceau prin noi, şocuri acompaniate de bliţţuri de lumină şi zgomot, un zgomot de descărcare electrica, un şuierat sec şi scurt. Am simţit toţi cum efectiv părul pe ceafă sau pe mâini se ridică. Era electricitate in aer, în jurul nostru. Înainte să ne putem speria pe bune, unul dintre noi a început să simtă furnicături pe frunte. La celălalt îi amorţea mâna. Electricitatea se descărca întruna. Aveam pe rucsac pioletul. A început să bâzâie tare, chiar şi prietenul cu 5m în faţa mea îl auzea. Şi atunci din nou, descărcare. De fiecare dată când începea să bâzâie pioletul, ştiam că vine. Şi nu aveam unde ne ascunde. Eram pe creastă, cel mai rău loc posibil. Încercam cu disperare să intrăm un pic spre peretele estic să fim mai feriţi, dar nu întotdeauna reuşeam. Se descărca intr-una, simţeam cum electricitatea trece prin noi. Când trebuia să aşteptăm unii după alţii ne piteam în jos, parca să ne ascundem. Dar nu reuşeam. Pioleţii şi carabinierele de pe ham bâzâiau întruna. Ţevile de oţel înfipte în stâncă scoteau scântei. Toţi am văzut asta, nu era imaginaţia noastră. Încercam să ne ţinem cât mai departe de ele. Trebuia să coborâm cât mai jos, cât mai rapid cu putinţă, dar terenul era dificil. Bâzâitul pioletului era cel mai insuportabil, parcă purtam un paratrăznet pe spate. Bâzâia continuu şi tare. O nouă descărcare. Nu puteam fi atent la nimic altceva, bâzâitul m-a învins. Mă luptam cu gândul să-l las acolo. Era un piolet pe care-l cumpărasem cu 100$ o avere pentru mine, în plus era roşu şi ţineam le el, i-am dat şi un nume chiar. Nu mi-a trebuit mult, am decis rapid să-l dau jos. Înainte să fac prima mişcare, descărcare din nou, un nou soc de electricitate. Atunci m-am panicat într-atât că nu mai aveam curajul să ating pioletul. Îmi era frica să nu mor. Nu vroiam să-mi dau jos rucsacul, gândindu-mă că frecarea dintre rucsac şi geacă va provoca electricitate statică care va atrage un fulger, şi eu nu vroiam asta. Descărcare din nou! Am început să mă rog. Unicul lucru care m-a ţinut lucid e faptul că nu eram singur, faptul ca prietenii erau acolo îmi dădea un sentiment fals de siguranţă de grup, m-a făcut să-mi ţin cumpătul. Soc din nou, bliţţ şi şuierătură. Eram în mijlocul norului, fulgera şi se descărca în jurul nostru haotic. Nimic nu mai avea sens. Înaintam între intervalurile de descărcări şi când veneau din nou, ne piteam parcă încercând să ne ferim ca din faţa unui pumn. Nici nu am observat când a început să dea cu grindină. Totul s-a umplut cu zăpadă granulată în jur. Roca a devenit mai alunecoasă, a devenit umedă. Noi eram uzi pe dinafară, aveam mâinile ude cu care ne ţineam de roca uda. O noua descărcare! Nici nu mai aveam curajul să ating roca, încercam să cobor fără să mă folosesc de mâini. Eram aproape toţi paralizaţi de frică, urlam fiecare când trăznea. Un singur gând aveam: jos jos, cât mai repede cu putinţă, afară din muşuroiul asta odată. Nu pot să mă decid cât a ţinut totul, cred că în jur de 20-30 minute. Oricum a părut mult mai lung, măcar de câteva ore. Am ajuns noi mai jos, sau s-a mai ridicat norul, nu ştiu, ştiu doar că dintr-o dată descărcările erau deasupra noastră, rugile noastre au ţinut. Cineva ne-a auzit şi ne-a cruţat. Trăznetele erau aproape, dar nu între noi. Eram afară. Ne-am mai liniştit un pic. Nu ştiam unde suntem, ştiam doar că trebuie să mergem în jos cât mai mult şi cât mai repede cu putinţa. Ne era frică sa nu coboare norul din nou peste noi. Am supravieţuit fără nici o zgârietură. Din nou noroc chior. Deja ne jucam cu statisticile, ştiam că atâta noroc este rar, ştiam că am abuzat de el. Am continuat coborârea foarte precauţi fiindcă totul era alb, totul aluneca, nu mai ştiam exact peste ce călcăm. Aderenţa era zero, dar răbdarea noastră, precauţia era la 110%. Am ajuns deasupra casei Solvay, ştiam că în 30 minute trebuie să ajungem la ea. Câteva rapeluri mai târziu stăteam în refugiu. Era trecut de 6. Am coborât 500m in 4 ore. Mai aveam 700m de coborât până la corturile noastre. Aproape la unisol am hotărât că nu riscăm o coborâre de noapte, aşa ca am decis sa înnoptam aici.

Eram 9 persoane şi refugiul era de 4X4m da nu au fost probleme, aveam 2 paturi suprapuse, aveam pături fiecare, eram feriţi de vânt, ploaie, de trăznete. Eram fericiţi. Eram obosiţi. Am făcut colecta de mâncare, s-a adunat încât să fie pentru fiecare câte un biscuite şi un pic de ciocolată şi stafide. Am mai avut şi ceva bomboane, pe care le-am folosit să ne mai alungăm setea. Nu băusem de mult. Am adormit uşor şi ne-am trezit doar dimineaţa cu sosirea primilor turişti. Era 7 cred. Incredibil, unii urcă aici în două ore, două ore jumate, iar noi ieri am ajuns în 6 ore, într-adevăr făcând unele greşeli ce ne-a costat, totuşi e o diferenţă uriaşă. Viteza pe un vârf ca acesta e esenţială. Primii ne-au privit suspecţi, la restul ne-am obişnuit deja, nici nu le-am mai dat importanţă. Pe la 8 am pornit în jos, singuri împotriva curentului. Era incredibil ce trafic era. Nu se prea ţine cont unii de alţii, se băgau peste tine. Tu faci rapel şi deodată te blochezi, nu mai poţi aluneca, atunci te uiţi în jos şi constaţi că ăştia urcă în sus pe coarda ta. Ne gândeam serios să luăm colţarii în picioare. A fost haotic dar a trecut şi am rămas singuri. Mergeam în jos încet, era vremea frumoasă, era devreme, nu ne grăbeam. Nu vroiam să facem nici o greşeală, ştiam că suntem obosiţi psihic şi nu avem voie să ne grăbim mai mult decât e nevoie. E interesant că nu ne mai era sete, nu ne mai era foame. Făceam poze, povesteam, râdeam. Eram fericiţi. Am urcat pe Matterhorn şi am scăpat ca prin urechile acului de doua ori.

Ajunşi la corturi, ne-am hidratat, am mâncat, am făcut bagajele şi am coborât direct spre Zermatt. Ajunşi înapoi cu trenul la maşină, am condus înapoi în camping şi ne-am ospătat cu conserva de costiţă cu fasole amestecat cu felii de usturoi şi ne-am veselit cu tradiţionala bere de grâu. Ziua următoare, ne-am despărţit de prietenii noştri din Ungaria, si am plecat spre Piz Badile. Am vrut să facem creasta nordică şi eventual traseul Cassin, dar vremea nu a mai ţinut cu noi. S-au instalat norii, a început să plouă şi mai sus fulgera îngrozitor. S-au prezis două zile de vreme urâtă, noi nu mai având timp la dispoziţie am pornit spre casă. Ne-am oprit şi am mers să vizităm Saltzburg după care am revenit în Cluj. A fost o tura frumoasă din care am învăţat multe, şi deşi ziua respectiva deja o vad în timpul trecut, totuşi amintirea acelor momente terifiante vor rămâne cu mine toata viaţa, marcându-mă adânc. Au fost cele mai negre şi totodată cele mai luminate clipe din viaţa mea.

Scris la 1 noiembrie, 2006