Catarare de vara pe Bucura II, Retezat

Weekendul trecut am fost in Retezat. A fost un ultim antrenament (sa zicem asa) inainte de tura noastra din Alpi pentru 2008. Tipic cum suntem obisnuiti deja, vineri dupa servici ne urcam pe cai si-i dam bice spre Carnic. Vreme trece vreme vine si iata-ne noaptea pe la 1 prin padure ca si niste licurici pe cararea ce conduce spre cabana Gentiana. Nu ma mir ca a mei nu ma inteleg, ca in momente ca astea nici eu nu ma inteleg pe mine insumi. In fine, sper ca dimineata sa-mi aduca iluminarea. Ajungem la cabana noaptea la 2, dar e multa lume. Loc am fi avut, dar inauntru este miros de munte si innabuseala, asa ca decidem sa dormim afara. Gasim un loc ferit de umezeala sub ceva brazi si punem de un somn.
a

- locul unde am dormit -

a
Dimineata ne trezim tarziu, mancam incet, nu ne grabim. Bem un ceai, sortam echipamentul, facem rucsacii si pornim spre Bucura II abia pe la 11. Cabanieru ne spune ca ar trebui sa fim deja acolo ... si are dreptate ... da ne-am cam saturat de atatia ani de atata alergare. Mergem domol, radem si povestim. Facem poze, ne oprim la lacul Pietrele, stam in iarba si lenevim la soare ... parca nepasatori cu planurile pe accea zi.
a

- Bucura II vazut de la Bordul Tomi (valea Pietrele) -

a
Ajungem intr-un final sub peretele Bucura II unde fiecare i-si alege traseul. Eu cu Zoli optam pentru Furcile(3B), un traseu pe care nu l-am urcat inca, un treseu din care ne atrage marele diedru de aproape 2 lungimi de coarda din partea superioara. Gasim cu greu intrarea, placuta de marcaj (dupa reamenajarile facute de Mec) fiind un pic greu de gasit. In fine, gasim placuta si primele pitoane si dupa ce ne echipam pornim in sus. Arata destul de usor asa ca decidem sa pornim in bocanci si sa ne luam espadrilele mai sus undeva daca e cazul. Trecem de primul pasaj, un horn de aproximativ 4-5 metri dupa care urmeaza ca si un fel de valcel cu pietre instabile. Pe ultimele 20 metri nu mai gasesc pitoane, si dupa ce se termina coarda bat 2 pitoane si il asigur in sus si pe Zoli. Merge el mai departe pana unde incepe diedrul mare care se vede si din poteca. Aici ne luam espadrilele si incepe practic partea mai interesanta a traseului. Pornirea este mai nasoala un pic, fiind prize mari, dar orientate in jos si exterior. In diedru mergem pe peretele stang putin deasupra ierburilor si astfel totul este minunat, fiind o catarare frumoasa, pe prize mici dar definite. Ultima portiune, iesirea din horn, este interesanta si un pic infricosatoare. Este un horn mare si urat, de care nu te poti folosii si practic treci pe langa el, pe un perete cu prize putine dintre care 80% se misca, cu ultima asigurare cu mult sub tine. In fine, poate am fost numa eu un pic incrispat. Ajungem in creasta dupa care coboram pe un valcel mare din stanga inapoi spre baza traseelor. Ajunsi jos ne punem sa mancam un pic, este deja ora 5. Nu prea avem chef sa mai cataram, dar Zoli ocheste o fisura frumoasa ce duce spre regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Fisura este la aproximativ 50 metri in stanga intrarii in traseu. Ma intreaba daca nu am chef sa urc pe acolo, astfel ne decidem sa incercam. Urc in sus pe fisura aproximativ 10 metri dupa care un traverseu orizontal stanga de aprox 2 metri si un pasaj in sus de 2-3 metrii ma scoate pe o platforma inierbata. In continuare este o fisura larga si putin surplombata de aproximativ 6 metri. Incerc, ma duc pana aproape de capat dar ma blochez (nu gasesc iesirea), ma dau inapoi. Mai stau un pic, bar un piton la baza fisurii si incerc din nou, dar ma blochez tot acolo si ma reintorc. Decid sa ocolesc prin dreapta aceasta portiune pe ceva brane de iarba, dar ceva din mine ma face sa ma reintorc si sa incerc din nou. Ma urc a treia oara dar ma blochez in acelasi loc. Reusesc sa bag un umar in fisura si sa ma blochez cumva astfel sa am o mana libera cu care sa caut prize. Gasesc ascunsa - aproape la limita posibilitatilor de intindere (am 1.80m innaltime) - o priza foarte buna (pe care noi o numim Mikulas - adica buzunarul lui Mos Craciun) din care reusesc sa ies din pasaj. Simpt o bucurie enorma ca am reusit sa ies pe aici si ca nu a trebuit sa ocolesc. Ma trece un sentiment de reusita. In continuare urmeaza un horn frumos de aproximativ 7-8 metri in care gasesc 2 pitioane foarte vechi. Dupa horn urmeaza o portiune de catarare pe o placa cu prize bune dupa care ating linia crestei si dau exact de regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Acesta lungime de coarda are aproximativ 45 m si se caracterizeaza prin faptul ca este compacta cu prize bine definite. Nu cred sa aiba mai mult de gradul 5/5+. Am folosit 4 nuci de dimensiuni mijlocii, un anou si un piton scurt. Ajunge si Zoli sus dupa care urmam linia lui "25 Octombrie". La parcurgerea celei de-a 4 lungimi a traseului, portiunea cu placa expusa, cea mai grea din traseu, simpt in fiecare por al corpului bucuria si frumusetea catararii alpine. Partener adecvat, prize adecvate, peisaj adecvat, temperatura adecvata ... este perfect. Ajungem sus pe varf pe la ora 8 seara, dar ziua este lunga asa ca suntem relaxati.
a

- la sfarsitul primei zi - doi priteni fericiti -

a
Ajunsi inapoi la cabana, decid din nou sa dorm afara (Zoli decide sa doarma inauntru), o decizie inteleapta pentru ca eu am reusit sa dorm (aer, liniste - adica tot de ce Zoli nu a avut parte).
Ma trezesc duminica dimineata pe la 7 si deja incep sa intru in priza. Este ziua cea mare in care ar trebui sa repetam traseul Frontal (4A/5+/7lc) din peretele Bucura II, un treseu deschis in 2005, si care nu are nici o asigurare pusa. Ma rog doar ca si Zoli sa fie in toane si sa aiba chef de el. Adevarul e ca si eu sunt un pic amortit si apatic. Dupa un mic dejun bun si cateva ceaiuri decidem sa incercam. Ajungem sus sub perete si pornim in traseu destul de tarziu, pe la ora 11:30. Prima lungime corespunde total descrierii si este destul de usor de identificat. A doua lugime deja ne da probleme de orientare fiindca pe schita apar 2 diedre langa care ar trebui sa trecem prin dreapta, dar pe care nu le vedem (nu le putem identifica).

a- in a doua lungime din Tr. Frontal -

a
Dupa cateva tatonari, decidem sa mergem in oblic stanga in sus, peste ceva placi foarte frumoase care sunt destul de greu de protejat nefiind fisuri in ele ci doar forme de scurgeri de apa. Aici am simtit cei mai grei pasi din treseu, care mi s-au parut nu de 5+ ci mai degraba de 6, dar probabil lipsa mea mare de experienta si faptul ca era ceva nou pentru mine ma facut sa apreciez astfel. Dupa ce se termina placile ma uit in sus si vad hronul descris la a 3-a lungime si ma orintez catre el. Reguparea o facem in horn deasupra marelui tanc. O regrupare comoda (fiindca te puteai sprijunii cu spatele pe marele tanc) dar foarte "psihedelica", si expusa, si rece si ... asta e, tacem, filam si mergem mai departe. Hornul nu este foarte greu, dar este urat fiind plin de zgura uscata si pe alocuri surplombata si in plus totul se misca. Pare si se simpte infricosator, nu as vreu sa cad aici ... Iesirea din horn este frumoasa pe roca compacta si aderenta.

a
- dupa iesirea din horn -

a
Urmatoarea lungimie este usoara fiind practic de gradul II sau III. Lungimea a 5-a incepe la baza unui diedru foarte bine definit de aproximativ 15 metri. Este o catarare frumoasa unde se pot folosii foarte bine anourile pe peretele din partea dreapta.

a
- diedrul din lungimea 5 -

a
Dupa iesire ma orientez (dupa ghid) spre dreapta unde regrupez de un tanc mare. Aici ne blocam, nu stim pe unde continua traseul. Nu reusim sa ghicim pe baza descrierilor pe unde merge traseul, asa ca decidem sa continuam de capul nostru.

a- pierduti ... un pic -

a
Dupa o brana de iarba ajungem la baza unui perete de aproximativ 15-20 metri pe care il abordam direct peste o surplomba care ne scoate in creasta. Acest traseu mi-a lasat un fel de gust dulce-acrisor. Are portiuni frumoase, dar si portiuni urate (friabile, periculoase). Cu toate ca nu are asigurari puse, posibilitatile de asigurare sun bune si fiecare punct de regrupare din descriere este bine gandit si confortabil. Pentru oamenii cu mai putina experienta (cum am fost si noi) as recomanda sa duca si cateva pitoane pentru ca pot crea sprijinul psihologic necesar parcurgerii traseului. Daca nu am fi avut pitoane probabil ne-am fi intors din perete si nu l-am fi parcurs.

a- dupa traseu -

a
Odata ajunsi in creasta ne intalnim cu doi colegi (care ne asteptara se ne faca cateva fotografii in portiunile finale ale traseului) si impreuna porniram spre Gentiana. Aici un scurt popas: mancat, baut ceai, facut bagaje ... dupa care ii dam bataie in jos spre masini. Ajungem undeva seara pe la 10 la masini, si luni la 3 dimineata suntem deja in Cluj.
Mai apuc sa dorm un pic inainte de a merge la servici, ma scol buimac de cap, ametit si super obosit ... dar a meritat pe deplin.
Cateva poze din aceasta tura poti vedea aici.

OeAV - asigurare pentru Alpi si nu numai

Nu ne iese miscarea cu KhanThengri (o lasam pe anul viitor, sper cu mai mult succes).
Ca si varianta mai ieftina am decis sa mergem in Elvetia pentru realiza unele vise mai vechi.
Posibilitatile la care ne-am gandit:
- Albhubel (aclimatizare)
- Taschhorn (daca mai am timp cat echipa se aclimatizeaza)
- Weisshorn (obiectiv principal)
- PizBadile Nordkante (relax si aclimatizare cu granitul)
- PizBadile traseul Cassin (obiectiv principal)
- PizCengalo creasta NW (daca mai intra in timp si puteri)


Ce legatura are asta cu titlul? Pai are legatura, pentru ca e bine sa fi asigurat cand mergi pe munte. Nu de alta, dar in cazul in care trebuie sa te scoata cu elicopterul dintr-un traseu, chestia asta costa o groaza de bani.

Ne-am pus capul la bataie si ne-am gandit ce asigurare sa facem. Unicul lucru viabil care ne palpaia prin minte a fost asigurarea oferita de OeAV. Am apelat la cunoscatori sa vad daca exista vre-un club in Romania sau cineva prin care sa devin membru OAV deci automat asigurat, dar nu am gasit nimic ... asa ca am apelat la Google :) si am cautat un pic. Poate trebuia sa fac asta de la inceput :) ... dar am fost un pic cam lenes.

Am gasit cum pot sa ma inscriu dar pentru cei care nu stiu ce este acest OeAV o sa fac un scurt rezumat intai, poate le vine de folos candva. OeAV este un club din Austria, pe numele lui Oesterreichischer Alpenverein. Membru la acest club poate devenii oricine (din orice tara) daca are platita cotizatia la zi. Prin acest club, membrii beneficiaza de mai multe chestii:
1. reduceri la toate cabanele de munte adminisatrate de club (in jur de 700 de cabane)
2. asigurare in cazul unei salvari de pe munte (de exemplu daca ai probleme pe un traseu si tre sa te scoata de acolo cu elicopterul, acest club plateste banii facturati de "Salvamont"- ul care te-a salvat)
3. etc etc (gasiti mai multe detalii pe situl lor)

Pe mine ma intereseaza cel mai mult acesta asigurare (punctul 2), care teoretic este valabila oriunde in lume. Singurul caz concret pe care il stiu este acela cand cativa prieteni au fost ridicati cu elicopterul de pe Monte Rosa si transportati in Italia si OeAV a platit facturile, de fapt ei au prezentat cartea de membru si asigurare si facturile au fost trimise direct la OeAV.

In Franta salvarea cu elicopterul este platita de stat (deci gratis) fiindca e facuta de armata (asta stiu eu). In Austria/Elvetia/ Italia salvarea cu elicopterul este facturat catre cel salvat si costa mai multe mii de euro. Deci e bine sa ai un fel de asigurare :) + in Austria aproape toate cabanele sunt administrate de OeAV si ai reducere de 50% + si la alte cabane se ofera reducere la membrii OeAV (de exemplu in Elvetia reducere de aprox 20%)

Ca sa devii membru:

1. varianta prin OeAV Austria:
Portalul clubului OeAV aici
Info despre membership (in germana si engleza) aici
Formular de aplicare online pentru a devenii membru:
a) pentru membru standard
b) intre 19-25 ani sau student (max.27 ani) categoria junior
Nota:
Din RO se poate plati doar prin ordin de plata.

2. varianta prin OeAV Anglia
Reprezentanta clubului OeAV in Anglia la portal
Info despre membership aici
Formular de aplicare online aici
Nota:
Nu am calculat dar se poate sa fie un pic mai scump (36 de lire in loc de 48 euro) dar se poate platii prin card.

Cam aste e ce am reusit sa aflu. Sper sa ajute pe cine mai pleaca prin afara si se gandeste la asigurare. In orice caz dupa cum am discutat si cu ceva amici din Ungaria, mi-au zis ca nu are rost sa-ti bati capul cu alte asigurari pentru ca prin OeAV iesi cel mai ieftin si mai bine.

De Pasti in Retezat

Sunt obosit inca de la aceasta tura, dar este o oboseala frumoasa. Am avut 2 iesiti in Retezat in acesta primavara, ultima a fost de Pasti. I-mi place Retezatul pentru ca e usor accesibil si ofera foarte multe posibilitati. Sunt nenumarate trasee de stanca si nenumarate culoare.

In aceasta tura planul nostru a fost sa facem doua ture, una e creasta care incepe in Poarta Bucurei si se termina pe varful Judele iar cealalta e culoarul de zapada din partea dreapta a peretelui Bucura II.

Miercuri vorbesc cu Zoli sa decidem daca mergem sau nu .... vremea e nefavorabila, prognoza meteo e nasoala, Csaba Bartok cabanierul de la Gentiana spune ca zapada nu e buna si ca e cald ... totusi, decidem sa mergem, macar petrecem 2 zile la munte .... mergem si mai vedem noi acolo.

Sambata dimineata pornim din Cluj, dupamasa la 6 suntem deja la refugiul Bucura. Ne-a batut un pic ploaia, mai sus pe munte a nins si a viscolit ocazional, a fost si un pic de soare ... iar zapada a fost moale si uda, infundandu-ne pana la genunchi. A fost un efort destul de mare sa ne caram rucsacii si pe noi insine prin aceasta zapada pana la refugiu.

La refugiu suntem singuri, ne extindem print tot refugiul, mancam, glumin, radem .... e bine sa fii pe munte intre prieteni.
a

Vine seara, ne punem sa dormim, suntem cu totii obositi, decidem sa nu punem ceasul sa sune. Cristi se trezeste pe la 6 iese afara, zapada are crusta care cedeaza sub greutatea corpului, este cald (+ 1 grad Celsius). Suntem obositi si blegi, ne culcam inapoi si ne sculam abia pe la 8. Facem ceai, mancam, suntem veseli. Ne gandim la planul de azi (creasta Poarta Bucurei) si speram ca vremea sa fie cu noi. Pornim destul de tarziu spre creasta, abia pe la 9. Zapada este teribila, crusta se rupa sub noi si intram pana la genunchi. Suntem 3, facem urme cu schimbul. Faci cativa pasi comozi si constanti, si la urmatorul brusc intri peste genunchi. Incerci sa iesi, dar intra celalat picior pana la fund. Injuri. Obosesti. Cu toate aste intr-o ora jumate ajungem la intrarea in creasta. Traseul incepe cu 20 de metri de aproximativ gradul 4/5. Suntem imbracati, avem bocanci de iarna, este gheata si zapada in crapaturi si in prize, nu sunt asigurari ... este destul de misto. Trecem acesta portiune, dupa care urmeaza o creasta mai lejera dar foarte expusa care duce pe Judele Mic. La sfarsitul crestei, ai de coborat vreo 10 metri, pe o fata de stanca (aproximativ gardul 3/4) dar poti sa faci si rapel. Urmeaza o sa lunga cu cateva portiuni stancoase si cateva portiuni inzapezite. Nu e greu, dar este extraordinar de frumos. Dupa cateva ore ajungem la capatul traseului in varful Judele. Mancam ciocolata de varf, facem cateva poze, radem, suntem bucursi. La intoarcere spre refugiu vedem capre negre, ne oprin si la admiram indelung. Vremea se strica, incepe sa ninga si sa viscoleasca, se lasa un fel de ceata, e nasol rau ... dar nu ne prea pasa.
a

Seara din nou maicare si glume. Dimineata din nou lene si pornire tarzie. Dimineata pornim spre casa. In drum ne oprin sub peretele nordic al varfului Bucura II. Incercam sa intram in culoarul de zapada din partea dreapta. Ca sa ajungem la intrarea in culoar, trebuia sa mergem de la poteca vreo cateva sute de metri ... fapt ce ne ia vreo ora afundandune pana la brau in zapada moale. Stim ca pa acesta zapada nu avem ce cauta in culoar, nici nu stiu de ce mai mergem spre intrare, dar mergem .... probabil obisnuinta. Apropiindune de culoar zapada incepe sa-si scimbe consistenta si incepe sa fie mai tare ... si mai tare ... si mai tare ... si noi incepem sa zambim cu gura pana la urechi. Ne punem coltarii si intram in culoar. Miracol, zapada este tare si in multe locuri este gheata. Sunt cateva saritori, dar stanca este acoperita cu un strat de gheata. Este superb. Inclinatia este de aproximativ 60 grade constant. Este o minunatie, nu ne mai saturam. Mergem legati in coarda, fara a regrupa, pe alocuri pun asigurari pentru siguranta ... dar stiu ca Zoli nu o cada, si el stie ca nici eu nu o sa cad ... asta e cel mai minunat lucru, cand ajungi la o astfel de stare de incredere cu un partener si un prieten. Pentru asigurare sunt posibilitati multiple pentru nuci si frienduri in stanca de pe marginea culoarului, iar intr-un loc am putut folosii si un surub de gheata.
a

Ajunsi sus pe Bucura II, ne tragem cateva poze si ne imbratisam. Suntem fericiti, cu tot ca vremea nu a fost favorabila si zapada a fost un dezastru, am reusit sa ne indeplinim planurile.
Pornim spre saua Bucura din nou, dupa care coboram spre Bordul Tomi unde ne asteapta Cristi cu rucsacii. Cristi a fost destul de nebun sa care singur cei 3 rucsaci pana la Bordul Tomi.
a

Sortam echipamentul, il punem in rucsac, si pornim in jos. In drum spre cabana zapada dispare treptat si cum coboram primavara isi face tot mai des simtita prezenta. Ne oprim la insule de flori si le admiram. Sunt flori vii colorate, flori de primavara. Admir mai ales faptul cum o floare asa de mica si aparent fragila, poata sa strapunga stratul de zapada in drumul sau spre viata.
a

La Gentiana ne oprim la un ceai, cabanierul Csabi ne serveste la masuta din fata cabanei. Este soare, bem ceai, mancam o ciocolata. Pe la 4 pornim in jos, spre Carnic unde ne imbarcam in masina si pornim spre casa.

Totul este perfect ... cu exceptia unui singur lucru ... reusesc sa lovesc baia de ulei a masinii si sa-l sparg. Noroc ca s-a intamplat destul de aproape de Carnic, si reusim sa ajungem cu masina pe asfalt. Chem un trailer din Cluj, si ajungem acasa pe la 3 noaptea. Ce mai pot sa spun, asta e.

Am pus si cateva poze pe net, le puteti vedea dand click aici.

Poti sa consideri ca te-ai nascut din nou

... asa mi s-au adreast medicii care m-au operat. In 1 Ianuarie 2008 se nastea baietelul meu iar peste 3 zile, in 4 Ianuarie sufeream un accident rutier, pasager fiind intr-un taxi care nu a dat prioritate. Urmarile au fost vertebra C3 de la gat: luxatie si ruptura verticala. Am avut un noroc mare ca nu fac parte din cei 95% care paralizeaza total sa mor in urma unui asemenea accident. Am fost operat la neurochirurgie Cluj unde mi s-a scos o bucatica de os rupta din vertebra si mi s-a fixat vertebra C3 si C4 cu 2 tije de titan si 4 suruburi. Suna urat, si chiar este ... dar ma recuperez incet si sigur.
a
a

- radiografie dupa operatie -

Credeam ca viata se va opri sa ma astepte pana ma refac, dar viata nu s-a oprit ... nici macar nu s-a uitat inapoi. Credeam ca va venii sfarsitul lumii la servici daca o sa lipsesc .... dar sfarsitul lumii inca n-a venit. Mi-am dat seama ca dau prea mare importanta lucrurilor care conteaza prea putin. Mi-am dat seama de neimportanta existentei mele si de faptul ca nu semnific pentru aceasta lume nici cat un strop de ploaie intr-un ocean. Realizare dureroasa dar perfect logica .... daca stau sa ma gandesc un pic.
a
a

- poza din spital la 2 zile dupa operatie -

Timpul petrecut in spital avea ritmul lui lent. La inceput a fost greu sa ma obisnuiesc cu monotonia zilelor, activitatile zilnice constau din cateva evenimente majore: trezirea de dimineata si cele 2 injectii de calmante si stiu eu mai ce i-mi dadeau, vizita prietenilor/familiei, vizita medicilor (acelasi text in fiecare zi), mancarea ... si cam atat. Seara venea intotdeauna, fara sa se lase de asteptat, si incetul cu incetul m-am obisnuit cu aceasta "sechestrare" de lumea de afara. A fost bine intr-un fel, pentru ca m-am odihnit si am avut timp sa cuget.

La iesirea din spital am simtit cum ma sufoc in trafic, ma deranja foarte mult tumultul lumii de afara, oamenii care se grabeau, reclamele, culorile ... simteam ca vreau inapoi, in aparenta siguranta a patului meu din spital. Cu toate astea acuma sper sa nu ma mai reintorc acolo nici odata.

"Poti sa te consideri ca te-ai nacsut din nou" ... ca un ecou ... acesta era in sufletul meu si in mintea mea. OK, si ce sa fac cu asta, ma gandeam. M-am nascut din nou, pot incepe totul de pe o foaie alba. Eram bucuros si totodata infricosat de aceasta posibilitate ... pana la urma am decis sa nu ma nasc din nou, sa continuu ceea ce am inceput in viata anterioara.

Asa ca iata-ma din nou pe blog.

Planuri pentru vara 2008

- Khan Thengri - Stapanul cerurilor -

Dat fiind faptul ca ne-am miscat bine pe Elbrus (detalii gasesti in aceasta prezentare), pentru vara anului 2008 planuim o tura (expeditie) in muntii Tien-Shan.

Obiectivul primar este varful Khan Thengri (7010m). Am ales ruta nordica care este mai grea decat ruta normala(cea sudica) dar este mai putin expusa avalanselor.

Traseul atinge si varful Chapaev (6100m), dificultatile tehnice majore desfasuranduse pe creasta ce urca pe acest varf.

Costurile pentru o asemenea tura sunt prea mari pentru a putea fi suportate de noi, de aceea suntem in cautare de sponzori. Detalii puteti citii in acest document.

Pagina web a expeditiei este: http://www.sl2008.selfip.org

Sponsor media

Un weekend in Tatra

Sfarsit de octombrie 2007. Este vineri. Afara ploua cu galeat. Stau la birou ghemiut peste hartogarii si calculator. Ma uit la ceas. Inca vreo doua ore si pornim spre Slovacia. Nu ma pot gandii la altceva decat la asta.

La ora 5 sar din scaun, i-mi iau la revedere de la colegi si ies pe usa cu un zambet pe buze. Peste o ora deja goneam spre Oradea. Aveam de mers 570 de kilometri. Era ora 6 si trebuia sa ajungem in Poprad la Tesco pana la ora 11(ora Slovaciei).

570km - 6 ore, parea imposibil. Acolo aveam sa ne intalnim cu ceva prieteni din Ungaria. A plouat mai tot drumul, si unde nu ploua era ceata...totusi "our spirits were high".

Cateva curbe mai incolo ajungem pe la ora 12 in Poprad la Tesco. Prietenii erau deja acolo, ne primesc cu covrigei si bere. Afara ploua si noi trebuia sa gasim un loc ferit unde sa putem dormii. Prietenii ne conduc la o statie de tren montan (Tatransky Pleso) acolo ne punem si dormim.

Dimineata ne primeste fara ploaie dar totusi uda, mohorata si amortita. Ce era sa facem, nu am venit 600km degeaba ... facem bagajele, ne urcam in masina si mergem la Tatransky Lomnic si urcam cu telecabina si dupa aia pe jos pana in caldarea sudica de sub varfurile Lomnic si Kesmarky.

Este pe la amiaz, in ciuda cetei groase decidem sa intram intr-un traseu usor, creasta sudica ce urca pe varful Kesmarky. La intrarea in traseu curge in jos o cascada :)) este ceata groasa, pana la urma dupa ce urcam cateva zeci de metrii renuntam. Este prea tarziu, este ceata mare, nu cunoastem traseul ... e prea mult.

Coboram frumos in caldare si urcam pe un jgheab (un fel de strunga) pana sub varful Kesmarky in creasta. Sus ajunge doar Cristi cu 2 prieteni din ungaria. Eu si Zoli renuntam din cauza caderilor de piatra. Sus Cristi face ceva poze de vis si vedem ca varfurile sunt deasupra nurilor.

Spre seara ne gasim locuri de bivuac si dupa un ceai de busuioc (specialitatea lui Cristi) ne cufundam in somn, in vise si in speranta unei dimineti cu un soare grasut.

Dimineata vine cu cateva grade in minus, cer senin si fara soare. Mancam ceva si ne decidem sa nu plecam acasa fara nimic caratat. Decidem sa intram in creasta Birkenmayer (gr. III/IV) ce urca pe varful Lomnic (2642m). Urcam rapid spre intrarea in traseu. Este zapada peste tot si incep sa intre norii peste noi. Avand prietenii din Ungaria in fata noastra decidem sa ii urmam si astfel intram in creasta.

Aici am cunoscut prima data alpinismul pur. Traseul nu este echipat, eu trebuie sa pun tot. Cataram in bocani, imbracati bine. Pe alocuri stanca este acoperita de zapada. Portiunile expuse soarelui si vantului sunt uscate si super aderente. Catarare este extrem de frumoasa. O creasta expusa, sub noi pe partea stanga este peretele vestic al Lominc-ului (vreo 500m practic vertical).

Suntem total acaparati de peisaj, de catarare, de aderenta rocii, de frumusetea acestor momente.

Suntem puti tristi cand se termina totul si nu ne mai ramane doar cobararea...dar aste e. Cabaram in goana sa prindem ultima telecabina in jos. Ajungem la 5 la cabina si constatam ca ultima plecare a fost la 4. Apasati de rucsacii grei (am carat sus echipament ca pentru un asediu) pornim pe jos spre masina. Mai cu o poveste mai cu o gluma ajungem peste 3 ore la masina.
Ne imbracam in hainele de oras si mergem la Tesco unde mancam bine. Este ora 22, suntem la 600km de Cluj si maine dimineata trebuie sa fim la servici. Asta e, decidem ca voi conduce pana ni se face somn, unde ne apuca dormim un pic dupa care, dimineata devreme sa pornim din nou la drum.

Ma echipez cu o cafea si doua RedBull-uri si ii dam bice. Somnul nu mai vine si pe la 5 dimineata suntem la Cluj. Ma culc vreo 3 ore dupa care fac un dus fosrte lung si fierbinte si pe la 10 sunt din nou aplecat peste hartogarii si calculator.

A fost un weekend gen kamikaze ... dar a meritat pe deplin.

Sunt pentru prima oara in acesti munti.
Sunt absolut fantastici, ofera posibilitati nelimitate pentru catarat/alpinism.
Granitul este superb - sigur ma mai intorc.

Bivuac - am gasit un loc super confortabil si aparat de elemente.
Nu ne-a suflat vantul, nu ne-a nins ... dar de frig a fost frig.

Cristi - ratacit printre bolovani - in drum spre intrarea in creasta Birkenmayer.
In spate se vede lacul langa care am dormit, si norii care urmau sa ne acopere.

Caprele de munte si-au imbracat deja hainele de iarna.

Moment de respiro - Zoli si prietenii din Ungaria.

In traseu - totul este minunat.
Roca este superba, posibilatati de asigurare sunt multe.

Cristi - un nebun fericit ... la fel ca si noi

Zoli ma asigura - acolo sus increderea intre noi conteaza mai mult ca o coarda si cateva asigurari.

Eu in ultimele portiuni a traseului.

Camarazii - Zoli pe o placa de IV si Cristi undeva mai jos isi asteapta randul.

Pierduti undeva intre cer si pamant.

Eu la iesirea din traseu - simpt ca traiesc cu adevarat.

Mai multe poze gasiti aici.

Elbrus - am reusit sa urcam

Elbrus ... ar fi atatea de povestit. Toata aceasta tura incepe sa se sedimenteze, mi se limpezesc gandurile si toate trairile incep sa le simpt si sa le pot explica. A fost o tura de succes, cel mai mare succes a fost faptul ca nu ma avut nici un fel de probleme administrative. Am reusit sa rezolvam toate actele si sa trecem de fiecare control (am avut cateva) fara nici un fel de problema. Ce este foarte clar acuma, e faptul ca o asemenea tura presupune mult mai mult decat urcatul unui munte. Toata logistica legata de o asemenea tura, fac din el un eveniment mai important decat urcatul unui cincimiar. Ca sa ajungi la baza muntelui este un chalenge in sine: bani, vize, transport, permise. Aproape ca as avea curajul sa afirm ca este mai dificil sa ajungi sub munte decat sa urci pe el. Noi am urmat cu strictete lucrurile pe care le-am mai scris pe acest blog si nu am avut nici un fel de probleme. Despre aceste lucruri (detalii administrative) puteti citi aceasta publicatie de pe blog.

In loc sa descriu cu cuvinte ceea ce am trait eu acolo sus pe acel munte, mai bine va las sa le traiti si voi printr-o prezentare PowerPoint pe care o puteti download-a de aici. (pozele folosite in prezentare sunt facute de Lori, Cristi si de mine)

Multumesc celor care ne-au fost alaturi atat financiar cat si sentimental. Multumesc sponsorilor care prin donatiile lor au facut posibil aceasta tura si multumesc prietenilor si celor care au crezut si ne-au sustinut.

Pentru mine aceata tura a fost o cotitura pentru ca s-a adeverit faptul ca daca crezi foarte tare in ceva si daca ai un vis si te lupti pentru el atunci acest vis poate deveni realitate.