- vârful şi gheţarul Bossons văzut dinspre Chamonix -Mont Blanc este primul vârf pe care nu mi-a reuşit nici din a doua încercare.
Prima data am încercat dinspre platoul Midi pe ruta
Chamonix – Midi – Mont Maudit – Mont Blanc du Tacul – Mont Blanc. Asta a fost în August 2003, şi timp de 5 zile a fost furtuna mare ... care nu ne-a dat nici măcar şansa să încercăm. Atunci am fost pe barba mea, acuma deja am făcut pe ghidul.
Este o agenţie din Ungaria,
http://www.ikaland.hu/ pentru care ducem unele ture din Alpi. Am dus deja câteva ture, dar încep să simt că nu se merită; nu financiar, ci psihic şi sentimental. Este bine că totul este plătit pentru tine şi mai iei şi ceva bani, dar nu te poţi relaxa nici un moment, nu poţi să savurezi muntele, nu eşti acolo pentru tine ci pentru alţii ... şi atunci nu prea mai are farmec. Oricum nu traiesc din asta, şi acele 21 de zile libere pe an sunt prea puţine.
De data asta timpul nu a fost la fel de furios ca şi data trecută, totuşi norii si vântul care dominau peste 4000m nu ne-au permis să urcăm pe vârf. Acuma am încercat ruta
Les Houches – cabana Tete Rousse – cabana Gouter – Dom du Gouter – refugiul Vallot – Mont Blanc.
- ruta urmata de noi -Am reuşit să ajungem pe Dom du Gouter (4305m) şi de acolo am mai mers un pic până la refugiul Vallot. De aici mai aveam aproximativ 500m diferenţă de nivel, dar starea oamenilor şi timpul ce se desfăşura afară nu ne-a permis să continuăm. Totuşi, în ciuda condiţiilor simt că ne-am descurcat bine, şi faptul că nu am ajuns pe vârf sa datorat în totalitate condiţiilor meteo. De dormit am dormit în corturi lângă cabana Tete Rousse.
- tabara de corturi (Tete Rousse) şi urcuşul printre avalanse vechi spre culoarul mare-La Gouter nu am mai urcat cu cortul fiindcă era prea periculos să abordăm traseul Tete Rousse – Gouter cu rucsaci mari. Mai era zăpada multă şi gheaţă pe stânci. Marele culoar ce trebuia traversat era prea expus şi cablul cu care ne-am putut fi asigura atârna la 5 m de poteca ce traversa culoarul. Tot urcuşul, vreo 600m de nivel, este foarte abrupt si stâncos fiind asigurat cu cabluri doar parţial. Este periculos datorită faptului că este plin de oameni, ca si un muşuroi, şi sunt multe căderi de pietre. Astfel am decis să lăsăm jos corturile la Tete Rousse (3167m) şi să încercam vârful de acolo, cu un bivuac ori la Gouter (în sala de mese) ori la refugiul Vallot. Zis şi făcut, dar vremea ... vremea nu a ţinut cu noi. Asta e, cu vremea asta capricioasă nu te poţi juca, data viitoare daca mai ajung pe acolo, o să mă asigur că am cel puţin 5-6 zile de rezervă pentru vârf. In 5-6 zile trebuie să fii destul de ghinionist (cum am fost şi noi în 2003) ca să nu prinzi măcar o zi când poţi să urci. Acuma am avut doar 1 zi de rezervă, şi ... a fost prea puţin.
- Midi vazut de la Tete Rousse + un pic de narcisism :) -Preţuri:
- camping Bellevue: 4.5 euro/pers + vreo 3 euro/ cort 2 persoane + 2.5 euro masina
- teleferic Bellevue: 12.5 euro/pers (la grup de 10 persoane este 12.1 euro/pers.)
- trenulet: 13.5 euro/pers
- cabana Tete Rousse: 24.5 euro/pers (cu card OAV este 50%)
- cabana Gouter: tot in jur de 25 euro/pers
- 1 litru apa minerala: 4 euro
- 1.5 litri apa plata: 5 euro
- bere: 0.33l/4 euro si 0.5l/6 euro
- 1 litru ceai: 6 euro
- mic dejun + cina: 22 euro
Locuri de pus cortul:-
lângă Tete Rousse: locuri bune, la 20m de cabana, sunt 2 WC-e afara
-
lângă Gouter: cam la 100 m de cabana, locuri bune, poţi folosii WC-ul cabanei
No comments:
Post a Comment