Intr-un fel avem nevoie de un relax de la toate hartogariile si procesele legate de calatoria spre est (Elbrus) de anul trecut. Simpt ca in aceasta tura ne-am reincarcat un pic bateriile si la anul o sa avem fuleul necesar organizarii si implinirii unei ture in muntii Tien Shan sau Pamir.
In cadrul asociatiei batem la toba planul nostru din acest an si se ivesc 10 oameni dornici sa participe. Inchiriem 2 masini si in 2 August o luam la talpasita spre Elvetia. Dupa nenumarate dureri de cap cauzate de constructia autostrazii din Slovenia ajungem intr-un final pe malul Adriaticii la Izola unde petrecem noaptea facand baie si dormind pe plaja. Dimineata o luam din nou la drum, stabatem nordul Italiei si ajungem dupamasa in Randa unde ne cazam la campingul Attermetzen.
Primul obiectiv este varful Alphubel (4206m), un varf mai comod si usor, pe care dorim sa ne aclimatizam. Urcam cu masinile in satucul (catun) Taschalp (aprox. 2200m) de unde pe jos inca vreo 600m diferenta de nivel pana pe un platou mare deasupra cabanei TashHutte(2701m).
- un loc frumos de campare, sub vf. Alphubel -Peisajul si locul unde punem corturile este superb, pe partea cealalta a vaii se vede Weisshorn, Zinalrothorn si se vede si ceva din varful Matterhorn. Deasupra noastra ascunsa dupa nori troneaza Alphubel. Dimineata cu o pornire mai tarzie (pe la 5:30 AM), trecand peste cateva greturi si ameteli ajungem destul de usor pe varf. Cei 1400m diferenta de nivel trec usor si destul de monoton. Prima data poteca prafuita dupa care un pic de ghetar pana in sa. Din sa urmeaza o creasta un pic expusa ce urca destul de monoton, fiind intrerupta pe la 4000 de metri de o portiune de aproximativ 100m lungime de gheata (firn) la gradu 40-45. Aici e bine sa ai 2-3 suruburi de gheata, dar sunt si ceva stalpi in care poti asigura. Dupa asta intri pe platou unde gasesti si o denivelare mai mica pe care este marcat varful. Poze, ciocolata, ceai, bucuria catorva care acuma se afla prima data pe un varf de peste 4000m, ceata, vant ... cam asta a caracterizat cele 15-20 de minute petrecute acolo. Per total, acest varf nu mi-a dat emotii deosebite, a fost mai mult ca o plimbare, bineinteles cu efortul de rigoare, necesar urcarii pana la 4000m. Este primul patrumiar pe care simp ca l-am facut lejer, comod, fara emotii. Acest sentiment a fost cel mai placut pe acest munte.
- echipa pe vf. Alphubel -Doi dintre colegi decid sa urce pe Dom, restul pornim spre cabana WeisshornHutte (2932m) avand de parcurs 1600m diferenta de nivel. Poteca ne duce la inceput prin padure, unde gasim tufe mari de zmeura, dupa care iese in pajistea alpina si urca prin serpentine pana la cabana. De la cabana peisajul este minunat. Deasupra noastra Weisshorn (care pare foarte aproape) si Zinalrothorn se innalta semet prezentand pereti impresionanti. Peste vale, lantul de munti Michabel cu aproape toate varfurile vizibile (Dom, Taschhorn, Alphubel, Rimpfischhorn, etc.) , grupul Monte Rosa, Lyskamm, Castor si Polux, Breithorn.
Cabana este destinatia finala pentru catva dintre noi, restul avem in plan urcarea pe varful Weisshorn (4506m) pe creasta estica (AD, creasta cu catarare pena in gradul III- si zapada/firn pana la 45 grade, chiar inainte de varf). Avand deja experienta Matterhornului stim ca trebuie sa pornim devreme, sa ne miscam rapid, sa avem grija la roca friabila si sa fim cu ochii pe vreme. Dupamasa trece si noi ne culcam devreme incarcati de tensiune. Stim ca la 2AM se da trezirea generala si la 2:45 se porneste pe varf.
Dimineata in loc de trezire generala se anunta ca afara este viscol. Parca bucurosi intr-un fel ne culcam inapoi si-i dam la somn. Pe la 8 dimineata cand ne trezim afara straluceste soarele si vremea este buna. Tristetea, ca nu am pornit pe varf, ne-o consolam cu faptul ca nici ghizii nu au pornit. Pe la 10, dupa un mic dejun grasut decidem sa urcam in sus o vreme, macar portiunile pe care o sa trebuiasca sa le parcurgem pe intuneric. Parsurgem ghetarul si ajungem la intrarea in creasta care conduce pana sus pe creasta principala. Eu decid sa ma intorc si sa ma odihnesc, colegii parca atrasi de o forta invizibila decid sa urce pana sus, pana la FrustuchPlatz, un platou mic in jur de 4000m chiar la intrarea in creasta principala. Pe drumul de intoarcere petrec timpul cu meditare si fotografierea florilor de munte pe care le intalnesc in cale. E absolut fantastic cum natura i-si face simtita prezenta chiar si aici in aceste locuri desertice ... trebuie doar sa deschizi ochii si a o vezi.
- floare de colt (edelweiss), regina muntilor -
- nu stiu numele florii dar era superba -Dupa parcurgerea ghetarului, stau pe morena si incerc sa absorb caldura soarelui si energie ... stiu ca o sa am nevoie de asta maine.
Dimineata urmatoare se da trezirea din nou la 2AM. Vremea este buna, cerul instelat si prognoza pe inteaga zi este perfecta. Nu e timp de pierdut ... sarim din pat, coboram in sala de mese unde mancam ceva pe apucate. Ne echipam si pornim. Nu-mi dau seama de ce, dar iarasi pornim ultimii ... in fine, ne miscam bine in sus si la intrarea in creasta deja suntem in fata catorva echipe.
- intrarea in creasta (aprox. 3500m), de aici totul devine technic si periculos -Ajungem bine la FrustuchPlatz, suntem ok fizic si psihic si suntem in grafic cu timpul. Nu zabovim mult, mancam un baton de ciocolata si bem ceva ceai, dupa care pornim pe creasta principala. Dupa un timp observam ca suntem singurii din grupul nostru care mai continua, restul fac cale intoarsa din acest punct de la 4000m. Unii pentru ca nu le place catararea pe acest frig de -1/-2 grade, restul pentru ca pur si simplu nu simp in suflet chemarea varfului. Pot sa-i inteleg si pe unii si pe altii fiindca sunt momente cand si eu simp aceasta descumpatare, totusi ma bucur ca sunt in coarda cu 2 oameni care vor sa mearga mai departe.
Creasta urca in nivel doar aproximativ 150m si este lunga de poate 1km. Este cea mai expusa creasta pe care am parcurs-o vreodata, totusi nu e periculoasa (in afara catorva portiuni) fiind foarte compacta si posibilitati de asigurare foarte bune. In afara celor 4 sau 5 turnuri (geandarm) care trebuiesc urcate mai prezinta si cateva portiuni foarte inguste (late de aprox 20cm si lungi de 10-15 m). Aceste portiuni sunt cele mai periculoase, pentru ca le treci ca si un acrobat pe sarma si nu ai unde sa pui asigurare. Pe tot parcursul crestei in partea dreapta este peretele nordic (aproximativ 60-70 grade de firn si gheata cu un drop de aproximativ 1500m pana la ghetar) iar pe partea stanga este peretele sudic (roca de aproximativ 55-60 grade si un drop similar da pana la 1500m). Acesta expunere combinata cu portiunile de creasta subtiri unde prectic poti sa pasesi doar un picior in fata celuilalt, i-mi dadea o senzatie ciudata in stomac ... parca nici nu puteam sa respir in aceste portiuni. Trebuia sa fi foarte concentrat sa nu faci nici o miscare gresita.
- pe creasta proincipala, dupa ce intram pe zapada -Dupa parcurgerea crestei urmeaza inca aproximativ 350m diferenta de nivel de o creasta de zapada, creasta lunga si la fel de expusa. O alunecare aici ar fi probabil fatal si autofranarea practic imposibila din cauza inclinarii. Decidem sa continuam legati in coarda, in ciuda faptului ca in asemenea situatii este cand e mai bine sa nu se lege oamenii intre ei. Faptul ca suntem legati ne da un sentiment de siguranta si ma gandesc ca tot timpul unul dintre noi avea pioletul infipt adanc in zapada, ceea ce putea fi salvator in cazul unei caderi. Parcurgerea acestei creste ne ia mult timp si este foarte obositoare.
Intalnim catva care se intorc deja (aveau avans de aproximativ 1 ora) dar erau oameni cu ghizi, care, ma-m covins acum, sunt niste masinarii inumane. Un francez era practic tarat in jos de pa varf, halucinind si neputund face doi pasi. La caban am aflat ca dupa ce au ajuns la cabana, un elicopter a trebuit sa evacueze francezul pentru ca era intr-o stare critica de epuizare totala. Nu pot sa nu-i admir pe acesti ghizi care sunt foarte puternici si rapizi, si care se pot misca pe un asemenea munte in atata siguranta, carand si tractand efectiv dupa ei un turist ... de multe ori fiind nevoiut sa-i aduca jos total epuizati. Totusi, nu inteleg de ce trebuie sa forteze asa de mult. Ce rost mai are pentru acesti oameni care ating varful epuizati fizic si psihic, ce rost mai are, ce placere mai are tura in sine. Doar faptul ca pot spune ca au stat pentru cateva minute pe varf.
Sa ma reintorc la ale mele, inainte de varf urmeaza o portiune inghetata de aproximatix 15m unde am folosit si un surub de gheata, dupa care urmeza o catarare de aplroximativ 30-40m printre blocuri pana pe varf.
- pe Weisshorn (lay back, relax, take it easy) -Varful este marcat cu o cruce de 2m si este foarte destul de mare sa incapa aproximativ 5-6 oameni pe el. Panorame este unica, se vede Grand Paradiso, Mont Blanc si grupul Aquile si normal, toti muntii din regiunea Valis.
- panorama de pe varf (spre sud) -Sentimentele simtite aici au fost confuze. Am simtit bucuria atingerii varfului, am simtit unicitatea momentului, am simtit panorama, mi-am simtit camarazii, am simtit mandrie si implinire dar principalul si dominantul sentiment a fost unul de ingrijorare. Vremea era frumoasa, eram in grafic cu timpul, totsi i-mi era un pic frica de drumul de intoarcere. Nu doream sa mai trec o-data prin toate acele pericole ... dar alta cale in jos nu era.
- coama dragonului -Asta e foarte important in asemenea locuri, sa stii can sa te intorci, pentru ca a ajunge pe varf este "usor", uitandu-te tot in fata si tragand inainte ... totusi trebuie gandit dincolo de varf, pentru ca tura se sfarseste in momentul cand ajungi inapoi la cabana. In cazul in care nu esti foarte pregatit te poate cuprinde o panica paralizanta pe un asemenea varf unde esti izolat de difultatile oricarei variante de coborare.
- tot ce-mi vine in minte este "Walking in the air" de Nightwish -Intoarcerea la cabana ne-a dat unele emotii, mai ales pentru ca s-a inmuiat un pic zapada si se lipea de coltarii nostrii asa incat a trebuit sa fim foarte atenti si foarte inceti (trebuind sa ne curatam coltarii aproape la fiecare pas). In total tura a durat in jur de13 ore. Am pornit de la cabana la 4:15, am ajuns pe varf in jurul orei 11:00 si am ajuns inapoi la cabana in jurul orei 17:00. Doi prieteni ne-au asteptau la cabana ceilalti coborasera deja. Dupa ce am mancat un pic, decidem sa coboram si noi astfel pe la 18:00 pornim in jos spre camping. 1600m diferenta de nivel mai jos, pe la ora 22:00 ajungem in camping unde ne intampina ceilalti prienetni. Aici aflam ca cei doi care urcasera spre Dom, au resuit sa urce pe verf asa ca ii felicitam cu mare bucurie. A fost o zi lunga, care a inceput la 2:00 si s-a terminat la 22:00 dupa 1600m diferenta de nivel urcati pe un traseu technic si 3200m coborati. Dupa un dus lung si cateva guri de vin ii dau la somn, un somn bine meritat si fericit.
Toata ziua urmatoare am petrecut-o odihnindu-ne si facand o mare plimbare prin Zermat pentru a cumpara cateva cadouri si a vedea festivalul de folclor organizat in acel weekend.
Urmatoarea zi, luni, am pornit spre PizBadile. Pentru mine PizBadile era favoritul acestei ture, planuiam creasta nordica si traseul Cassin. Pe drum ne-a ploat, corturile le-am tras pe ploaie in campingul din Bondo, toata seara a ploat, dimineata ploau, toata ziua a ploat si prognoza (din mai multe surse) arata ploaie pentru inca 4-5 zile.
- ploaie si ceata care ne-a primit la PizBadile -Cel mai devreme puteam catara peste 7 zile, si nu aveam atata timp de asteptat. Ne-am intrunit pentru a decide ce sa fie. O masina a hotarat sa porneasca spre casa cu o escala mai lunga in Izola pe marea adriaticii, cealalta masina a decis sa mearga in Dolomiti.
- Dolomitii, o foarte mica parte din ei -Noi eram masina care a pornit spre casa. Ajunsi pe autostrazile din nordul Italiei vremea s-a inbunatatit simtitor si ne-a apucat parerea de rau ca nu ne-am dus si noi in Dolomiti. Decidem sa mergem spre dolomiti si noi, ne sincronizam cu ceilalti sa ne intalnim in locul cutare si cutare. Spre mirarea noastra (fiindca am calatorit pe autostrada) ajungem cu mult inainte celorlati la locul stabilit si decidem sa mergem mai departe pana gasim un loc unde putem petrece noaptea.
Locurile prin care am trecut au fost superbe, inimaginabile statiuni de munte prin Dolomiti, la fel ca in povesti. Este o alta lume asta, aici se vede diferenta, parca am fi de pe planete diferite. Dar asta e, cascam gura si mergem mai departe. Totusi nu reusec sa nu ma gandesc la o comparatie dintre o statiune de la noi din tara (sa zicem Borsa din muntii Rodnei) si o statiune de aici (de exemplu Canazei). Nici nu pot fi comparate, oamenii urmaresc acelasi tel in ambele locuri (profitul) dar modalitatea este total diferita. Asta e.
- posibilitati de "campare" -Gasim un loc bun de petrecut noaptea, si peste cateva ore vin si ceilalti asa ca suntem din nou in formatie completa. Ziua urmatoare este ploioasa. Ajungem in Cortina d'Ampezzo unde vizitam orasul pe ploaie. Ne tot gandim ce sa facem cum sa facem, dar faptul ca prognoza meteo arata si pentru aceasta zone vreme ploioasa timp de cateva zile ne duce spre decizia finala de a pornii spre casa, astfel ca dupamasa ne prinde deja in Izola la baie.
Ziua urmatoare, joi, cu o escala la Budapesta, o petrecem pe drum. In dimineata zilei de vineri, pe la ora 4:00 i-mi pun capul pe perna de la mine de acasa din Cluj. A fost o tura, poate un pic pre lunga, cu succese si cu tristeti (cauzate de vreme) dar a fost bine ... am fost in munti, am vazut locuri noi, si am mai invatat ceve, si asta e tot ce conteaza.
Mai multe poze poti vedea aici.
