Catarare de vara pe Bucura II, Retezat

Weekendul trecut am fost in Retezat. A fost un ultim antrenament (sa zicem asa) inainte de tura noastra din Alpi pentru 2008. Tipic cum suntem obisnuiti deja, vineri dupa servici ne urcam pe cai si-i dam bice spre Carnic. Vreme trece vreme vine si iata-ne noaptea pe la 1 prin padure ca si niste licurici pe cararea ce conduce spre cabana Gentiana. Nu ma mir ca a mei nu ma inteleg, ca in momente ca astea nici eu nu ma inteleg pe mine insumi. In fine, sper ca dimineata sa-mi aduca iluminarea. Ajungem la cabana noaptea la 2, dar e multa lume. Loc am fi avut, dar inauntru este miros de munte si innabuseala, asa ca decidem sa dormim afara. Gasim un loc ferit de umezeala sub ceva brazi si punem de un somn.
a

- locul unde am dormit -

a
Dimineata ne trezim tarziu, mancam incet, nu ne grabim. Bem un ceai, sortam echipamentul, facem rucsacii si pornim spre Bucura II abia pe la 11. Cabanieru ne spune ca ar trebui sa fim deja acolo ... si are dreptate ... da ne-am cam saturat de atatia ani de atata alergare. Mergem domol, radem si povestim. Facem poze, ne oprim la lacul Pietrele, stam in iarba si lenevim la soare ... parca nepasatori cu planurile pe accea zi.
a

- Bucura II vazut de la Bordul Tomi (valea Pietrele) -

a
Ajungem intr-un final sub peretele Bucura II unde fiecare i-si alege traseul. Eu cu Zoli optam pentru Furcile(3B), un traseu pe care nu l-am urcat inca, un treseu din care ne atrage marele diedru de aproape 2 lungimi de coarda din partea superioara. Gasim cu greu intrarea, placuta de marcaj (dupa reamenajarile facute de Mec) fiind un pic greu de gasit. In fine, gasim placuta si primele pitoane si dupa ce ne echipam pornim in sus. Arata destul de usor asa ca decidem sa pornim in bocanci si sa ne luam espadrilele mai sus undeva daca e cazul. Trecem de primul pasaj, un horn de aproximativ 4-5 metri dupa care urmeaza ca si un fel de valcel cu pietre instabile. Pe ultimele 20 metri nu mai gasesc pitoane, si dupa ce se termina coarda bat 2 pitoane si il asigur in sus si pe Zoli. Merge el mai departe pana unde incepe diedrul mare care se vede si din poteca. Aici ne luam espadrilele si incepe practic partea mai interesanta a traseului. Pornirea este mai nasoala un pic, fiind prize mari, dar orientate in jos si exterior. In diedru mergem pe peretele stang putin deasupra ierburilor si astfel totul este minunat, fiind o catarare frumoasa, pe prize mici dar definite. Ultima portiune, iesirea din horn, este interesanta si un pic infricosatoare. Este un horn mare si urat, de care nu te poti folosii si practic treci pe langa el, pe un perete cu prize putine dintre care 80% se misca, cu ultima asigurare cu mult sub tine. In fine, poate am fost numa eu un pic incrispat. Ajungem in creasta dupa care coboram pe un valcel mare din stanga inapoi spre baza traseelor. Ajunsi jos ne punem sa mancam un pic, este deja ora 5. Nu prea avem chef sa mai cataram, dar Zoli ocheste o fisura frumoasa ce duce spre regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Fisura este la aproximativ 50 metri in stanga intrarii in traseu. Ma intreaba daca nu am chef sa urc pe acolo, astfel ne decidem sa incercam. Urc in sus pe fisura aproximativ 10 metri dupa care un traverseu orizontal stanga de aprox 2 metri si un pasaj in sus de 2-3 metrii ma scoate pe o platforma inierbata. In continuare este o fisura larga si putin surplombata de aproximativ 6 metri. Incerc, ma duc pana aproape de capat dar ma blochez (nu gasesc iesirea), ma dau inapoi. Mai stau un pic, bar un piton la baza fisurii si incerc din nou, dar ma blochez tot acolo si ma reintorc. Decid sa ocolesc prin dreapta aceasta portiune pe ceva brane de iarba, dar ceva din mine ma face sa ma reintorc si sa incerc din nou. Ma urc a treia oara dar ma blochez in acelasi loc. Reusesc sa bag un umar in fisura si sa ma blochez cumva astfel sa am o mana libera cu care sa caut prize. Gasesc ascunsa - aproape la limita posibilitatilor de intindere (am 1.80m innaltime) - o priza foarte buna (pe care noi o numim Mikulas - adica buzunarul lui Mos Craciun) din care reusesc sa ies din pasaj. Simpt o bucurie enorma ca am reusit sa ies pe aici si ca nu a trebuit sa ocolesc. Ma trece un sentiment de reusita. In continuare urmeaza un horn frumos de aproximativ 7-8 metri in care gasesc 2 pitioane foarte vechi. Dupa horn urmeaza o portiune de catarare pe o placa cu prize bune dupa care ating linia crestei si dau exact de regruparea 2 din traseul "25 Octombrie". Acesta lungime de coarda are aproximativ 45 m si se caracterizeaza prin faptul ca este compacta cu prize bine definite. Nu cred sa aiba mai mult de gradul 5/5+. Am folosit 4 nuci de dimensiuni mijlocii, un anou si un piton scurt. Ajunge si Zoli sus dupa care urmam linia lui "25 Octombrie". La parcurgerea celei de-a 4 lungimi a traseului, portiunea cu placa expusa, cea mai grea din traseu, simpt in fiecare por al corpului bucuria si frumusetea catararii alpine. Partener adecvat, prize adecvate, peisaj adecvat, temperatura adecvata ... este perfect. Ajungem sus pe varf pe la ora 8 seara, dar ziua este lunga asa ca suntem relaxati.
a

- la sfarsitul primei zi - doi priteni fericiti -

a
Ajunsi inapoi la cabana, decid din nou sa dorm afara (Zoli decide sa doarma inauntru), o decizie inteleapta pentru ca eu am reusit sa dorm (aer, liniste - adica tot de ce Zoli nu a avut parte).
Ma trezesc duminica dimineata pe la 7 si deja incep sa intru in priza. Este ziua cea mare in care ar trebui sa repetam traseul Frontal (4A/5+/7lc) din peretele Bucura II, un treseu deschis in 2005, si care nu are nici o asigurare pusa. Ma rog doar ca si Zoli sa fie in toane si sa aiba chef de el. Adevarul e ca si eu sunt un pic amortit si apatic. Dupa un mic dejun bun si cateva ceaiuri decidem sa incercam. Ajungem sus sub perete si pornim in traseu destul de tarziu, pe la ora 11:30. Prima lungime corespunde total descrierii si este destul de usor de identificat. A doua lugime deja ne da probleme de orientare fiindca pe schita apar 2 diedre langa care ar trebui sa trecem prin dreapta, dar pe care nu le vedem (nu le putem identifica).

a- in a doua lungime din Tr. Frontal -

a
Dupa cateva tatonari, decidem sa mergem in oblic stanga in sus, peste ceva placi foarte frumoase care sunt destul de greu de protejat nefiind fisuri in ele ci doar forme de scurgeri de apa. Aici am simtit cei mai grei pasi din treseu, care mi s-au parut nu de 5+ ci mai degraba de 6, dar probabil lipsa mea mare de experienta si faptul ca era ceva nou pentru mine ma facut sa apreciez astfel. Dupa ce se termina placile ma uit in sus si vad hronul descris la a 3-a lungime si ma orintez catre el. Reguparea o facem in horn deasupra marelui tanc. O regrupare comoda (fiindca te puteai sprijunii cu spatele pe marele tanc) dar foarte "psihedelica", si expusa, si rece si ... asta e, tacem, filam si mergem mai departe. Hornul nu este foarte greu, dar este urat fiind plin de zgura uscata si pe alocuri surplombata si in plus totul se misca. Pare si se simpte infricosator, nu as vreu sa cad aici ... Iesirea din horn este frumoasa pe roca compacta si aderenta.

a
- dupa iesirea din horn -

a
Urmatoarea lungimie este usoara fiind practic de gradul II sau III. Lungimea a 5-a incepe la baza unui diedru foarte bine definit de aproximativ 15 metri. Este o catarare frumoasa unde se pot folosii foarte bine anourile pe peretele din partea dreapta.

a
- diedrul din lungimea 5 -

a
Dupa iesire ma orientez (dupa ghid) spre dreapta unde regrupez de un tanc mare. Aici ne blocam, nu stim pe unde continua traseul. Nu reusim sa ghicim pe baza descrierilor pe unde merge traseul, asa ca decidem sa continuam de capul nostru.

a- pierduti ... un pic -

a
Dupa o brana de iarba ajungem la baza unui perete de aproximativ 15-20 metri pe care il abordam direct peste o surplomba care ne scoate in creasta. Acest traseu mi-a lasat un fel de gust dulce-acrisor. Are portiuni frumoase, dar si portiuni urate (friabile, periculoase). Cu toate ca nu are asigurari puse, posibilitatile de asigurare sun bune si fiecare punct de regrupare din descriere este bine gandit si confortabil. Pentru oamenii cu mai putina experienta (cum am fost si noi) as recomanda sa duca si cateva pitoane pentru ca pot crea sprijinul psihologic necesar parcurgerii traseului. Daca nu am fi avut pitoane probabil ne-am fi intors din perete si nu l-am fi parcurs.

a- dupa traseu -

a
Odata ajunsi in creasta ne intalnim cu doi colegi (care ne asteptara se ne faca cateva fotografii in portiunile finale ale traseului) si impreuna porniram spre Gentiana. Aici un scurt popas: mancat, baut ceai, facut bagaje ... dupa care ii dam bataie in jos spre masini. Ajungem undeva seara pe la 10 la masini, si luni la 3 dimineata suntem deja in Cluj.
Mai apuc sa dorm un pic inainte de a merge la servici, ma scol buimac de cap, ametit si super obosit ... dar a meritat pe deplin.
Cateva poze din aceasta tura poti vedea aici.